Una dintre primele trei ostatice eliberate de Hamas, duminică, este o româncă. Doron Steinbrecher, în vârstă de 31 de ani, a fost răpită pe 7 octombrie 2023. Totodată, Emily Damari, în vârstă de 28 de ani, și Romi Gonen, în vârstă de 23 de ani, vor fi eliberate, azi, în prima zi a primei etape a acordului de încetare a focului, relatează The Jerusalim Post.
Ostaticii care urmează a fi eliberaţi în prima fază sunt cei care se încadrează în categoria umanitară, precum femeile, copiii, bătrânii sau răniţii.
Doron Steinbrecher, o tânără israeliano-româncă, a împlinit 31 de ani în captivitate. Hamas a răpit-o din Kfar Aza pe 7 octombrie 2023, unde se ascundea sub patul ei.
Familia ei a tras semnale de alarmă anterior, Crucea Roşie fiind îngrijorată că Hamas nu i-a furnizat medicamentele.
Emily Damari, cetăţeană britanico-israeliană, a fost răpită din apartamentul ei din Kfar Aza.
Teroriştii au împuşcat-o în mână şi i-au ucis câinele Chooka, înainte de a o lua în propria maşină. De asemenea, a fost rănită de schije.
Romi Gonen a fost răpită de la Festivalul de Muzică Nova, după ce a fost împuşcată de teroriştii invadatori, în timp ce vorbea la telefon cu mama ei.
Ultimele ei cuvinte înainte de a fi luată au fost: „M-au împuşcat, mamă, şi sângerez. Toţi cei din maşină sângerează”.
Se crede că Ben Shimoni, care a câştigat porecla de „Îngerul Nova”, s-a întors la locul festivalului de muzică pentru a o salva pe Romi şi pe alţi participanţi.
Shimoni a fost ucis de terorişti după ce a salvat cu succes nouă persoane, întorcându-se la festival de două ori.