Unele victime de la Pompeii nu sunt cine se credea inițial. Noi descoperiri le-au dezvăluit adevărata identitate
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
ADN-ul antic a dezvăluit surprize despre identitățile unor persoane care au pierit în orașul roman antic Pompeii după erupția vulcanului, răsturnând concepțiile greșite despre relațiile lor genetice, ascendența și sexul lor, relatează CNN.
Când Muntele Vezuviu a erupt în anul 79 d.Hr., vulcanul a aruncat gaze fierbinți și letale și cenușă în aer, omorând încet majoritatea populației orașului. Cenușa și roca vulcanică numită piatră ponce au acoperit apoi Pompeii și locuitorii săi, păstrând scene ale victimelor distrugerii orașului ca într-o capsulă a timpului.
Excavările au început să dezgroape orașul uitat în 1748, dar abia în 1863 arheologul Giuseppe Fiorelli a dezvoltat o metodă pentru a face mulaje din ghips ale unor victime din Pompeii. Țesuturile moi ale corpurilor încapsulate în cenușă s-au descompus în timp, așa că Fiorelli a turnat ghips lichid în unele dintre contururile lăsate de corpurile pentru a păstra formele a 104 persoane.
Narațiunile s-au format pe baza poziționării unor rămășițe, inclusiv cele ale unui adult care purta o brățară și ținea un copil, presupus a fi mama copilului. În mod similar, un grup de corpuri găsite împreună au fost suspectate a fi surori.
Acum, în timpul eforturilor moderne de restaurare a unor mulaje, cercetătorii au recuperat fragmente osoase din interiorul ghipsului și au secvențiat ADN-ul acestora, descoperind că niciuna dintre aceste presupuneri nu era adevărată.
Descoperirile, publicate joi într-un nou studiu în jurnalul Current Biology, schimbă înțelegerea cercetătorilor despre demografia populației din Pompeii și despre cum erau legate corpurile găsite împreună.
„Datele științifice pe care le furnizăm nu se aliniază întotdeauna cu presupunerile comune”, a declarat David Reich, coautor al studiului și profesor de genetică la Harvard Medical School și profesor de biologie evolutivă umană la Universitatea Harvard.
O fereastră către trecutul antic
Conservarea unică a Pompeiiului, a momentelor tragice din ultimele clipe ale cetățenilor săi, a oferit arheologilor o modalitate de a înțelege viața din timpul Imperiului Roman.
Situat la aproximativ 22,5 kilometri sud-est de Napoli, în regiunea Campania din Italia de astăzi, Pompeii era ideal din punct de vedere geografic datorită portului său, conform studiului. În timp ce grecii, etruscii și samniții au încercat să-l cucerească, Pompeii a devenit o colonie romană, au notat autorii studiului. Dar erupția Muntelui Vezuviu l-a șters de pe hartă, alături de alte așezări romane din apropiere.
Cenușa aruncată de vulcan a acoperit corpurile oamenilor și animalelor, încastrând clădiri, monumente, mozaicuri, fresce, sculpturi și alte artefacte în Pompeii și în alte orașe din jur. Ploaia de după erupție a determinat cimentarea corpurilor în cenușă, iar această cenușă întărită a păstrat contururile a tot ce a acoperit, conform studiului.
Când au început excavațiile la situl Pompeii cu secole mai târziu, arheologii au descoperit aproape 1.000 de contururi de oameni, atât izolate, cât și grupate, în case, piețe, străzi, grădini și chiar în afara zidurilor orașului.
În 2015, Parcul Arheologic Pompeii a început eforturile de restaurare a 86 din cele 104 mulaje realizate inițial de Fiorelli. Radiografiile și scanările CT au arătat că, deși niciunul dintre mulaje nu conținea schelete complete, multe dintre ele aveau fragmente osoase. Scanările au indicat, de asemenea, că atunci când arheologii și restauratorii au lucrat inițial cu mulajele cu secole în urmă, le-au manipulat - îmbunătățind și modificând aspectele formelor corpului, eliminând oasele și inserând stabilizatori, cum ar fi tije metalice.
Parcul Arheologic Pompeii a invitat echipa de studiu să cerceteze fragmentele de oase și dinți accesibile datorită deteriorării anterioare a mulajelor, a declarat coautorul David Caramelli, directorul departamentului de biologie și profesor de antropologie la Universitatea din Florența, Italia. Echipa de studiu a inclus fostul director al parcului arheologic, Massimo Osanna, actualul director Gabriel Zuchtriegel și antropologul parcului, dr. Valeria Amoretti.
Împreună, oamenii de știință ai parcului și autorii studiului lucrează la un proiect mai amplu pentru a înțelege mai bine diversitatea genetică prezentă în Pompeii în timpul Imperiului Roman.
Schimbarea vechilor ipoteze
Oasele au fost amestecate direct cu tencuiala folosită pentru mulaje și erau incredibil de fragile, dar echipa a reușit să extragă și să analizeze ADN-ul din mai multe fragmente.
Rămășițele studiate au fost găsite în diferite locații din cadrul parcului arheologic, inclusiv Casa Brățării de Aur, Casa Cryptoporticus și Vila Misterelor.
Casa Brățării de Aur, o structură terasată decorată cu fresce colorate, a fost numită așa după un adult găsit purtând acest obiect și cu un copil pe șold. Lângă ei se afla un alt adult, presupus a fi tatăl copilului. Toți trei au fost găsiți la poalele unei scări care ducea spre o grădină, în timp ce un al doilea copil a fost descoperit la câțiva metri distanță, posibil separat de restul familiei în încercarea de a scăpa în grădină.
S-a crezut mult timp că două dintre aceste corpuri aparțineau unei mame cu un copil pe șold, dar analiza genetică a arătat că este vorba despre un adult de sex masculin fără legătură cu copilul.
Se crede că cei doi adulți și unul dintre copii au fost uciși când scara s-a prăbușit în timp ce încercau să fugă, probabil spre portul din apropiere.
Noul studiu dezvăluie multe despre așteptările noastre culturale, a spus Steven Tuck, profesor de istorie și clasice la Universitatea Miami din Ohio.
,,Ne așteptăm ca o femeie să fie reconfortantă și maternă, atât de mult încât presupunem că o figură reconfortantă este o femeie și o mamă, ceea ce aici nu este cazul”, a spus Tuck.
Învățarea mai mult despre rămășițele oamenilor din Pompeii poate ajuta pe alții să aprecieze pe cei care și-au pierdut viața în dezastru, a spus Caitie Barrett, profesor asociat în departamentul de clasice la Universitatea Cornell.
„Indiferent care era relația lor, acesta este cineva care a murit încercând să protejeze copilul și care i-a oferit acelui copil ultimele momente de confort uman”, a spus ea.
Casa Cryptoporticus a fost numită după pasajul subteran al casei cu deschideri care se întindeau pe trei laturi ale grădinii proprietății. Pereții casei erau decorați cu scene inspirate din „Iliada” lui Homer. În timp ce nouă persoane au fost găsite în grădina din fața casei, mulaje au putut fi făcute doar pentru patru dintre ele.
Două corpuri păreau să se îmbrățișeze, ceea ce i-a determinat pe arheologi să presupună că erau două surori, o mamă și o fiică sau iubiți.
Noua analiză a arătat că un individ avea între 14 și 19 ani la momentul morții, în timp ce celălalt era un tânăr adult. Deși estimarea sexului nu a fost posibilă pentru unul dintre ei, celălalt a fost genetic clasificat ca bărbat
Vila Misterelor își primește numele de la o serie de fresce, datând din primul secol î.Hr., care înfățișează un ritual dedicat lui Bacchus, zeul vinului, fertilității și extazului religios, potrivit autorilor studiului. Vila includea propria presă de vin, comună pentru familiile bogate de atunci.
Mai multe persoane au fost găsite în casă și era clar că au murit în diferite puncte ale erupției. Trupurile a doi adulți, considerate a fi femei, și un copil au fost descoperite acolo unde au căzut pe podeaua inferioară a casei, în timp ce alte șase seturi de rămășițe au ajuns în depozite de cenușă suprapuse în aceeași casă, sugerând că au supraviețuit primei unde a erupției doar pentru a muri mai târziu.
O persoană a fost găsită singură într-o cameră cu un bici și cinci monede de bronz și purta un inel de fier gravat cu o figurină feminină. Bărbatul era slab și avea aproximativ 1,85 de metri înălțime și, pe baza urmelor hainelor sale, era probabil custodele vilei, care a rămas la postul său până la sfârșit, au spus cercetătorii.
Un centru cosmopolit
Datele genetice colectate în timpul cercetării au dezvăluit că Pompei era un oraș cosmopolit, plin de oameni cu diverse origini.
Mulți dintre locuitorii orașului descindeau din imigranți recenți veniți din estul Mediteranei, reflectând modele mai largi de mobilitate și schimb cultural în Imperiul Roman, a explicat coautoarea studiului, Alissa Mittnik, lider de grup în departamentul de arheogenetică la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă din Germania și asociat în laboratorul lui Reich de la Harvard.
În acea perioadă, Imperiul Roman se întindea de la Britania până în Africa de Nord și Orientul Mijlociu, în timp ce Pompeii era situat lângă unul dintre cele mai aglomerate porturi ale lumii antice, unde navele soseau regulat din Alexandria, Egipt.
Înțelegerea diversității genetice prezente în Pompeii reconfigurează modul în care oamenii de știință înțeleg orașul și locuitorii săi, a spus dr. Michael Anderson, șeful departamentului de clasici și profesor de arheologie clasică la San Francisco State University.
„Ajută la răsturnarea proprietății europene asupra așa-numitei lumi clasice și arată măsura în care acestea sunt concepții greșite fabricate în secolele XVIII și XIX ale propriei noastre vremi, care nu reflectă realitatea antică. Mult din interesul modern pentru Pompeii a fost condus de dorința de a explora povești dramatice de moarte și distrugere, de a ne vedea reflectați în trecut și este, prin urmare, o creație a unui prezent particular, în special al momentului descoperirii originale. Este fantastic să vedem aceste vechi concepții greșite definitiv destrămate și înlocuite cu o realitate mult mai diversă, interesantă și științifică”, a declarat Anderson.
