Cererea pentru obținerea autorizaţiei de securitate la incendiu pentru noua Unitate de Primiri Urgențe a Spitalului Bagdasar Arseni din București a fost depusă pe 21 iulie 2021.

„Pentru soluţionare, au fost efectuate verificări cu privire la realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor şi îndeplinirea cerinţei fundamentale de securitate la incendiu, constatându-se neîndeplinirea în totalitate a prevederilor legale. Soluţionarea cererii depinde la acest moment de reprezentanţii unităţii sanitare, care vor trebui să completeze documentaţiile tehnice depuse”, se arată în răspunsul transmis de IGSU pentru News.

Andi Nodiţ, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni a explicat pentru sursa citată că în cadrul secției se poate face medicină de urgenţă corect, iar pacienții și personalul medical sunt mulțumiți. Întrebat cine își asumă răspunderea în cazul izbucnirii unui incendiu în cadrul unității, managerul a răspuns:

„În caz de incendiu eu răspund, cu siguranţă, îmi asum această răspundere”, explicând că „vechiul amplasament al Unităţii de Primiri Urgenţe prezenta un risc înmiit”.

Acesta a mai precizat și motivul pentru care noua unitate medicală funcționează, deși nu a primit autorizația de securitate la incendiu.

Primul român eliminat din Registrul Agresorilor Sexuali, un profesor condamnat pentru corupere sexuală de minori. Ce au spus judecătorii
Recomandări
Primul român eliminat din Registrul Agresorilor Sexuali, un profesor condamnat pentru corupere sexuală de minori. Ce au spus judecătorii

„Această sintagmă, «deschis pe proprie răspundere», este în accepţiunea Ordonanţei 80/2021, dacă nu mă înşel, emisă la 30 iunie, în sensul că, atât timp cât eşti în proces de autorizare, beneficiarul unui astfel de obiectiv asumându-şi răspunderea, poate deschide. În stadiul ăsta ne găsim. Noi, în continuare suntem în comunicare permanentă cu cei de la ISU”, a mai transmis managerul pentru sursa citată.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO
Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Despărțire surpriză în showbizul românesc: ‘Nu trebuia să aflați, dar sunt singur’
Playtech.ro
Despărțire surpriză în showbizul românesc: ‘Nu trebuia să aflați, dar sunt singur’
Viorel și Vulpița s-au despărțit. Ce mesaj a postat Viorel și ce se întâmplă cu cei doi copii: 'Eu sunt cu...'
Viva.ro
Viorel și Vulpița s-au despărțit. Ce mesaj a postat Viorel și ce se întâmplă cu cei doi copii: 'Eu sunt cu...'
Afacerea de succes pornită de Aura. După 10 ani în corporaţii s-a mutat la sat, unde şi-a schimbat radical viaţa: "Livrăm și în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea de succes pornită de Aura. După 10 ani în corporaţii s-a mutat la sat, unde şi-a schimbat radical viaţa: "Livrăm și în străinătate"
Aparatul care consumă cea mai multă energie. Mulți îl folosesc zilnic, dar nu realizează că le încarcă factura la curent
Știrileprotv.ro
Aparatul care consumă cea mai multă energie. Mulți îl folosesc zilnic, dar nu realizează că le încarcă factura la curent
Ce i-a făcut un doctor dentist soției sale. Un coleg a descoperit adevărul șocant, polițiștii l-au arestat imediat
FANATIK.RO
Ce i-a făcut un doctor dentist soției sale. Un coleg a descoperit adevărul șocant, polițiștii l-au arestat imediat
Tragedia care a lovit familia Becali. Victor nu-şi explică decesul suspect: "Da, a fost găsită moartă în piscină. Nu intra niciodată singură"
Orangesport.ro
Tragedia care a lovit familia Becali. Victor nu-şi explică decesul suspect: "Da, a fost găsită moartă în piscină. Nu intra niciodată singură"
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Unica.ro
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
HOROSCOP
Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză