„În urma comparaţiei au fost excluse situaţiile în care s-a preluat identic din texte legislative şi rândurile identificate ca fiind similare cu lucrări publicate ulterior susţinerii tezei de doctorat analizate. În urma acestui demers, Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din Universitatea de Vest Timişoara (UVT) a constatat că 564 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate sunt similare cu alte surse”, se arată într-un comunicat al Universităţii de Vest semnat de Preşedintele Comisiei de Etică şi Deontologie Profesională din UVT, conf. univ. dr. Corina Ilin.
Preşedintele Comisiei mai arată că, având în vedere că teza de doctorat supusă analizei are 11.512 rânduri, cele 564 de rânduri, găsite ca fiind similare cu alte surse, în raport cu sesizarea înregistrată la UEFISCDI în 13 octombrie 2016, reprezintă un grad de similaritate de 4,9 la sută.
„În absenţa unui raport al unei comisii de specialitate, Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT îşi asumă în acest moment gradul de similaritate verificat de membrii ei în raport cu sesizarea. Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT concluzionează că sesizarea este nefondată pentru 4.141 de rânduri din cele 4.705 rânduri sesizate şi parţial fondată pentru restul”, menţionează conf. univ. dr. Corina Ilin.
Ea mai susţine că au fost făcute toate demersurile legale în vederea constituirii unei comisii de specialişti în Drept penal, conferenţiari sau profesori universitari, coordonatori de doctorat, care ar fi putut să analizeze, în raport cu sesizarea, teza de doctorat a Laurei Kovesi
„În urma acestor demersuri, Comisia de Etică şi Deontologie Profesională din UVT a constatat că nu s-au întrunit condiţiile de a forma o comisie de specialişti, care ar putea să analizeze, în raport cu sesizarea, teza de doctorat”, precizează preşedintele Comisiei.
Potrivit regulamentului, UVT urma să trimită Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) o recomandare privind fie menţinerea, fie retragerea titlului de doctor.
Acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece Senatul UVT a votat, joi, ca Universitatea să îşi însuşească viitoarea decizie a CNATDCU, potrivit pressone.ro. Deşi ar fi fost transmise patru invitaţii din partea UVT pentru alte universităţi din ţară de a trimite specialişti în Drept pentru analizarea tezei de doctorat a lui Kovesi, nicio unitate de învăţământ nu şi-a trimis reprezentant.
Pe 30 septembrie 2016, şefa DNA preciza că teza sa de doctorat conţine 444 de pagini şi 442 de note de subsol şi că lucrarea a implicat studiul a 286 de surse bibliografice, dintre care 103 tratate, cursuri şi monografii, 71 de articole publicate în articole de specialitate, 27 de surse de legislaţie naţională, 20 de surse de legislaţie internaţională şi 65 de surse online (site-uri).
„Eu am venit pregătită cu probele pe care eu le-am depus în 2012 la acea comisie (n.r. argumentele prezentate comisiei în 2012). S-a făcut o sesizare în care s-a spus despre 40 de paragrafe dintr-o lucrare de 440 de pagini. Eu vă spun că am respectat în totalitate normele academice. Teza mea este corectă. Aveţi aici toate probele”, a spus Kovesi, precizând că prima proba este chiar certificatul de căsătorie, pentru că s-a precizat că Kovesi Codruţa a plagiat-o pe Lascu Codruţa.
Deputatul Sebastian Ghiţă a depus la Parchetul General un autodenunţ şi a susţinut că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.
„Eu şi alţi demnitari am participat la falsificarea raportului. Am date şi informaţii pe care vreau să le aduc la cunoştinţă procurorilor de la Parchetul General. Am făcut acest lucru atunci pentru a o proteja pe Laura Codruţa Kovesi pentru că, în acel moment, cu toţii credeam că face bine României”, a spus Sebastian Ghiţă.
Deputatul a mai susţinut că actualul procuror şef al DNA a ştiut, la vremea respectivă, de falsificarea raportului privind teza să de doctorat.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a început urmărirea penală in rem pentru instigare la fals intelectual, în cazul autodenunţului lui Sebastian Ghiţă privind teza de doctorat a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro