Ursoaica Pamela va fi transferată marți în rezervația ”Liberty” de la Zărnești, din cauza relelor tratamente la care era supusă la Grădina Zoologică din Oradea. Agresorii, în cazul ei, sunt cei doi urși masculi cu care împărțea cușca. Inițiativa mutării ursoaicei a venit chiar din partea conducerii grădinii zoologice.
Cuprins:
Ursoaica Pamela, care a trăit toată viaţa ei în captivitate, la Grădina Zoologică din Oradea, va fi adusă în rezervaţia de urşi Liberty din Zărneşti. Femela era bătută frecvent de cei doi masculi cu care a împărţit spaţiul până acum câteva luni, și nu există posibilităţi de a ţine separat animalele. Pînă la transferul către Zărnești, Pamela era ținută într-o cuşcă strâmtă, cu betoane.
Marți, în rezervația de la Zărnești, ursoaica va fi întâmpinată de preşedinta Asociaţiei „Milioane de prieteni”, Cristina Lapis, şi de o delegaţie din Anglia şi Suedia a organizaţiei internaţionale World Animal Protection. Toată operaţiunea se află şi în atenţia postului britanic BBC, care va realiza un reportaj tematic, relatează mytex.ro. Pamela este cel de-al 99-lea urs ”cazat” la Zărnești.