PSD ar vrea să dea o ordonanță de urgență pe tema amninistiei și grațierii, însă trebuie să stabilească termenul oportun.

De altfel, secretarul general interimar al PSD, Codrin Ștefănescu, a afirmat că PSD și ALDE își vor asuma ordonanța de amnistie și grațiere. Ștefănescu a făcut această declarație în contexul în care președintele Klaus Iohannis a avertizat că această măsură ar fi „catastrofă”.

Nu este exclus ca Executivul sa adopte ordonanţa în luna ianuarie 2019, atunci când România va prelua președinția Consiliului UE, potrivit digi24.ro.

Chiar dacă doamna Dăncilă a declarat că nu intenționează să dea o ordonanță de amnistie, este contrazisă de declarațiile altor lideri PSD care susțin că ordonanța este un subiect de actualitate. USR va face tot ce depinde de noi dacă această OUG va apărea, dar până atunci fiecare forță responsabilă din societate să încerce să blocheze un astfel de demers, care ar însemna din punctul nostru de vedere sfârșitul democrației. Solicităm președintelui României să utilizeze la maxim toate atribuțiile legale pe care le are și să participe pe parcursul lunii decembrie la fiecare ședință de Guvern, a declarat Dan Barna, președintele USR, conform sursei citate.

Reprezentanții USR mai susțin că în loc să se ocupe de amnistie și grațiere pentru Liviu Dragnea și alți penali, Guvernul ar trebui să se concentreze pe pregătirea președinției Consiliului UE, ca România să nu se facă de râs în fața Europei.

Constituția prevede că președintele poate prezida ședințele de guvern în care se discută despre politică externă, apărarea țării sau asigurarea ordinii publice, sau în alte situații, la solicitarea premierului. Cu o lună înainte de preluarea președinției Consiliului UE, în ședințele de Guvern ar trebui să se discute despre probleme de politică externă, la care președintele trebuie să fie prezent. USR consideră că odată, cu preluarea președinției Consiliului UE, cu reflectorul Europei asupra României, va fi mult mai greu pentru Liviu Dragnea să oblige Guvernul să adopte această ordonanță de salvarea a infractorilor, se arată în comunicatul emis de USR.

În ianuarie 2017, președintele Klaus Iohannis a prezidat ședința de Guvern, în locul premierului Sorin Grindeanu, și a împiedicat adoptarea unei astfel de ordonanțe. La finalul lunii a fost emisă, însă, OUG 13 „noaptea ca hoții”, așa cum au acuzat sutele de mii de oameni care au ieșit în stradă.


Citește și VIDEO/ Cum au sărbătorit Ziua Națională românii din Necșești, Teleorman: „Luptăm cu eticheta de cei mai săraci!”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.