Uniunea Salvaţi România a cerut, luni, convocarea de urgenţă a Parlamentului, în sesiune, şi adoptarea unui set de 12 măsuri, pentru ca tragedia de la Caracal să nu se mai repete.
Pachetul de măsuri propus de USR este următorul:
- Abrogarea imediată a legii recursului compensatoriu
- Punerea în acord a legilor justiției cu recomandările Greco, ale Comisiei de la Veneția, ale Comisie Europene
- Îmbunătățirea sistemului de localizare a apelurilor 112 prin modificarea legii privind Legea 160/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, cu abilitarea administratorului SNUAU să asigure informația de localizare a terminalului care a efectuat apelul de urgență, prin servicii de voce sau date
- Operaționalizarea Sistemului Alertă Răpire Copil
- Asigurarea tehnicii performante la Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române pentru supraveghere, interceptare, localizare a apelurilor în anchetarea infracțiunilor grave
- Asigurarea mijloacelor materiale necesare organelor de urmărire penală pentru desfășurarea anchetelor la prima rectificare a bugetului pe 2019, prin realocarea celor 235% buget suplimentar acordat Jandarmeriei Române pentru arme și muniții
- Numirea pe funcțiile de conducere să se facă pe criterii meritocratice, pe bază de concurs, încetarea imediată a interimatelor cu care șefii din poliție sunt ținuți sub papuc
- Imbunătățirea calității educației, prin reformarea Academiei de Poliției cu consultarea unor experți europeni și a pregătirii profesionale continue a polițiștilor, precum și evaluarea periodică a acestora de către un corp independent
- Abrogarea de urgență a OUG nr. 51/2019 care a eliminat transportul rutier judeţean de persoane, considerat anterior - un serviciu public afectat bugetelor judeţene. Transportul județean să reintre în sfera categoria transportului public, iar acesta sa fie decontat elevilor inclusiv pe perioada vacanțelor
- Operaționalizarea registrului pentru infractorii sexuali și crearea unor registre speciale, operative, pentru faptele de violență, în special domestică (chiar și cele soldate cu retragerea plângerilor de către victime); cei care săvârșesc astfel de fapte să fie supuși unor terapii și unor monitorizări.
- Instituirea unor pedepse complementare care să înceteze doar după efectuarea unor ședințe de terapie și după o evaluare psihologică
- Modificarea pedepselor să se bazeze pe efectuarea unor studii criminologice bine documentate, efectuate de un institut autonom.