Utilizatorii vor trebui doar să confirme, cu un act de identitate, că sunt majori și să plaseze comanda într-o secțiune separată, dedicată retailerului Tokyo Smoke. Coletul poate fi ridicat dintr-un magazin din apropiere în decurs de o oră de la efectuarea comenzii.

Firma Tokyo Smoke nu a dat încă nicio garanție că acest serviciu va fi extins și în alte orașe din Canada sau chiar în SUA, acolo unde câteva state au legalizat consumul de marijuana.

Uber intenționa de ceva timp să intre pe piața de canabis, care a explodat de câțiva ani. În aprilie, directorul executiv al companiei, Dara Khosrowshahi, spunea că Uber va lua în calcul livrarea de canabis, de îndată ce legea din Statele Unite ale Americii o va permite.

„Vom continua să urmărim legislația și oportunitățile îndeaproape, pe fiecare piață în parte. Odată cu evoluția legilor federale, vom explora noi oportunități cu comercianți din alte regiuni”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Uber, potrivit BBC.

Legea din Canada permite consumul de marijuana din anul 2018. Cu toate acestea, livrarea acesteia la domiciliu este interzisă. Piața de canabis din Canada este estimată la aproximativ 4 miliarde de dolari anual.

Cu toate că vânzarea și utilizarea marijuanei în scop recreațional a fost legalizată în Canada, producătorii ilegali continuă să controleze o mare parte din piață, iar guvernul încearcă să remedieze această problemă.

Secție de poliție a Chinei în România? SRI: Nu comentăm! MAI: „Nu există un acord semnat”
Recomandări
Secție de poliție a Chinei în România? SRI: Nu comentăm! MAI: „Nu există un acord semnat”

Potrivit unui studiu al BDS Analytics, citat de BBC, piața de canabis din Canada este prognozată să ajungă la 6,7 miliarde de dolari până în 2026.

Cererea de marijuana a crescut semnificativ, anul trecut, după instituirea carantinei.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Soția lui Messi, nevoită să plece urgent din hotelul din Qatar. Ce a pățit Antonela. Un șeic i-a făcut probleme
GSP.RO
Soția lui Messi, nevoită să plece urgent din hotelul din Qatar. Ce a pățit Antonela. Un șeic i-a făcut probleme
Tragica moarte a unui artist complet: de ce ar fi fost ucis, de fapt, Ioan Luchian Mihalea, fondatorul Song și Minisong
Playtech.ro
Tragica moarte a unui artist complet: de ce ar fi fost ucis, de fapt, Ioan Luchian Mihalea, fondatorul Song și Minisong
Povestea ei este cutremurătoare! Cum a murit una dintre marile actrițe ale României, după ce s-a uitat cu soțul ei la televizor
Viva.ro
Povestea ei este cutremurătoare! Cum a murit una dintre marile actrițe ale României, după ce s-a uitat cu soțul ei la televizor
"Vă rog, iertați-mă! Îmi este greu să îl întrețin". O mamă și-a abandonat copilul de 8 luni în scara unui bloc din Bălți. I-a lăsat alături și biberonul cu lapte cald
Observatornews.ro
"Vă rog, iertați-mă! Îmi este greu să îl întrețin". O mamă și-a abandonat copilul de 8 luni în scara unui bloc din Bălți. I-a lăsat alături și biberonul cu lapte cald
Cât au ajuns să coste patru cârnăciori la Târgul de Crăciun de la Cluj. Turist: „Mi-a stat mâncarea-n gât!”
Știrileprotv.ro
Cât au ajuns să coste patru cârnăciori la Târgul de Crăciun de la Cluj. Turist: „Mi-a stat mâncarea-n gât!”
Patru zodii care vor străluci pe toate planurile în decembrie. Surprize pentru Gemeni
FANATIK.RO
Patru zodii care vor străluci pe toate planurile în decembrie. Surprize pentru Gemeni
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Orangesport.ro
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Horoscop 6 decembrie 2022. Gemenii nu pot nici să stea deoparte, nici să se amestece prea mult, mai ales în situațiile care nu îi privesc
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2022. Gemenii nu pot nici să stea deoparte, nici să se amestece prea mult, mai ales în situațiile care nu îi privesc
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic
PUBLICITATE
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic