Poliția din Ialomița a deschis un dosar penal pe numele bărbatului pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi abuz în serviciu.

Ludmila Dascălu, purtător de cuvânt al IPJ Ialomița, a precizat pentru Digi24 că este vorba de o sesizare din oficiu a oamenilor legii.

„La un centru de vaccinare din Slobozia a reieșit că șase persoane nu ar fi completat formulare de acord și nu figurează în registrul de vaccinare al centrului”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomița.

Ea a subliniat că nu există nicio dovadă că cele șase persoane care au primit adeverințele de vaccinare s-au prezentat pentru a primi vaccinul anti-Covid.

„Aceste persoane se presupune că nu au fost supuse procedurii de vaccinare. Nu se regăsesc în registrul constituit. Nu există formulare completate, acord pacient sau chestionar de triaj”, a mai spus Ludmila Dascălu. 

Cazurile de vaccinare fictivă s-au înmulțit în ultimele luni. Directorul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, doctorul Cristian Oancea, a afirmat că a observat tot mai mulți pacienți vaccinați care ajung la spital cu forme severe de COVID, acuzând că aceștia ar fi fost imunizați doar fictiv, pentru a obține certificate și a vorbit despre un fenomen de „vaccinare la chiuvetă”.

Pe 2 septembrie, un medic de familie din Dâmbovița a fost reținut și apoi pus sub control judiciar sub acuzația că a vaccinat fictiv 10 fotbaliști de la echipa de liga a treia FC Pucioasa.

La finalul lunii august, secretarul de stat Andrei Baciu preciza că 370 de persoane au încercat să obțină certificate de vaccinare în baza unor adeverințe posibil false.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.