Vaccinările fictive din Neamț și Iași se făceau pe WhatsApp: clienții plăteau până la 250 de euro și nici nu călcau în cabinet!

Comentează
Arhiva foto

Pacienții din județele Neamț și Iași care s-au vaccinat „la chiuvetă” pentru a obține certificatul verde cu ajutorul unor medici erau racolați, dintre „persoanele cu opinii antivaccinare”, de către asistenții medicali, se arată în motivarea magistraților care au decis arestarea preventivă a celor cinci suspecți.

Grupul de medici și asistenți era în vizorul procurorilor nemțeni încă din noiembrie 2021, când a fost deschis primul dosar penal. Diverse informații indicau că unele cabinete din județul Neamț erau cunoscute în rândul „persoanelor cu opinii antivaccinare” ca fiind locuri unde s-ar putea obține „certificate fără efectuarea propriu-zisă a actului medical”.

Procurorii au deschis urmărirea penală pornind de la informația că asistenții medicali, care funcționau pe post de intermediari, încasau de la persoanele interesate între 50 și 100 de euro, după cum se arată în motivarea instanței. În urma cercetărilor, polițiștii au arătat că, în august, cei care voiau să se vaccineze „la chiuvetă” plăteau și 250 de euro, iar ulterior prețul a mai scăzut, la 120 de euro pentru un certificat verde. O parte din această sumă era oprită de asistenți, restul, minimum 100 de euro, ajungea la medici.

În rețea se folosea vaccinul produs de compania Johnson & Johnson.

Toată comunicarea se făcea pe WhatsApp

Rețeaua a fost identificată în preajma Crăciunului, când un denunțător care a devenit martor în dosar le-a explicat procurorilor cum funcționa toată operațiunea.

Potrivit procurorilor, acesta oferise 240 de euro pentru cele două certificate, de care a spus că are nevoie pentru doi prieteni, iar intermediarii i-au dat asigurări că se rezolvă „deoarece medicul în cauză eliberase doar în acea zi 400 de astfel de certificate de vaccinare fictive și nimeni nu poate dovedi nimic”, după cum se arată în motivare.

Asistenții medicali și diverșii intermediari solicitau sume de la diferite persoane, apoi luau legătura cu cei trei medici care, fie din centrele de vaccinare, inițial, fie de la cabinetele lor, ulterior, accesau platforma Registrului Electronic Național al Vaccinărilor.

Foloseau WhatsApp, bazându-se pe faptul că mesajele transmise pe această rețea sunt criptate. Trimiteau copia după actul de identitate a „clienților”, iar medicii le eliberau acestora adeverința de vaccinare și certificatul verde.

Potențialii vaccinați nu călcau în cabinetul medicilor, lăsau banii doar asistenților, iar medicii nu ajungeau să îi întâlnească față în față. Totul ar fi început în august 2021, spun procurorii în documentele înaintate instanței, iar operațiunea se presupune că este și acum în derulare.

Toți cei implicați în operațiune riscă acum închisoarea de la 2 la 7 ani.

Surse judiciare spun că medicii nu ar fi știut de amploarea rețelei

În cercetarea lor, procurorii au depistat faptul că totul a pornit de la un grup de asistenți medicali care lucrează la un centru pentru persoane cu dizabilități din județul Neamț. Aceștia s-au înscris să desfășoare activitate de vaccinare la mai multe centre din Piatra Neamț. Acestui grup i s-ar fi alăturat și Aida Zabulic, asistentă medicală fără loc de muncă la momentul respectiv, care este menționată cel mai des dintre toți suspecții de către procurori în referatul de arestare și de judecători în motivarea deciziei de arestare preventivă.

Surse juridice au explicat pentru Libertatea că, deși rețeaua funcționa ca un grup infracțional organizat, înființarea unui astfel de grup nu este unul dintre capetele de acuzare pentru cei trei medici și doi intermediari. Tocmai pentru că, explică sursele noastre, intermediarii ar fi fost cei care făceau promisiunile de rigoare, propuneau sumele de plată pentru certificatele verzi și realizau apoi legătura cu medicii care introduceau datele în RENV. Practic, medicii, dacă știau unul de existența celuilalt, nu știau de amploarea operațiunii.

Medicii au emis certificate false de vaccinare „din milă”

Aduși în fața judecătorilor, medicii au recunoscut faptele doar parțial. Conform motivării instanței, aceștia au admis că au introdus date în RENV ale persoanelor care nu au fost vaccinate în cabinete sau în centre de vaccinare. Medicii însă spun că au făcut asta „din milă” și că nu au perceput niciun ban în acest sens, nici direct, nici prin intermediari.

Magistrații însă nu le-au dat dreptate, invocând vastul probatoriul înaintat de procurori.

„Deși declarativ toți inculpații recunosc comiterea infracțiunilor, din declarațiile acestora reiese însă că este vorba despre o recunoaștere formală, legată strict și nuanțat de situația certificatelor de vaccinare eliberate. Fiecare dintre inculpați susține că eliberarea acestor certificate a fost o situație singulară, determinată fie de lipsuri materiale, fie din milă sau dorința de a ajuta dezinteresat diferite persoane, fiind negată primirea vreunei sume de bani”, susțin magistrații în motivare.

În ședința de pe 13 ianuarie s-a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei medici implicați, doi din județul Neamț, unul din județul Iași, cât și a celor două persoane identificate ca fiind intermediare, una dintre ele fiind asistentă medicală.

- Dragoș Achir, intermediar, este acuzat de trafic de influenţă, complicitate la dare de mită şi complicitate la fals informatic.

- Aida Zabulic, asistentă medicală din Neamț, este acuzată de trafic de influenţă, complicitate la dare de mită și complicitate la fals informatic.

- Adina Alungulesei, medic de familie din comuna Țibucani, județul Neamț, este acuzată de luare de mită și fals informatic.

- Cristina Macovei, medic de familie din comuna Tașca, județul Neamț, este acuzată de luare de mită și fals informatic.

- Daniela Bejan, medic de familie din comuna Ciohorăni, județul Iași, este acuzată de luare de mită și fals informatic.

Decizia Tribunalului Neamț nu este definitivă, toți cei cinci suspecți contestând arestarea, pronunțarea urmând a fi făcută de către magistrații Curții de Apel din Bacău.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
MONDEN
Gwyneth Paltrow și Brad Pitt FOTO: Gettyimages
13:09
Gwyneth Paltrow, mărturisiri inedite despre despărțirea de Brad Pitt. Ce spune actrița despre fostul logodnic
Anisia Gafton va deveni mamă în curând
12:59
Noi imagini cu Anisia Gafton înainte să nască. În curând își va ține bebelușul în brațe. „Am o energie foarte bună”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
13:36
Un jurnalist a fost numit rege după moartea „regelui-copil”, dar nu vrea să accepte tronul: „Refuz cu respect”
13:27
Reactia Mirelei Retegan după ce i s-a spus ca e hidoasă și că are gura strâmbă. Accidentul care i-a marcat viata
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
13:18
Cine sunt cele trei secretare care au primit 45.000 de dolari bani în mână de la Donald Trump
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Zona de check-in a companiei Vueling de la Aeroportul Barcelona–El Prat, aglomerată de călători și bagaje. Spania, 16 iulie 2025
12:27
Cel mai bun aeroport din lume este în Europa și prin el trec mii de români în fiecare an: „Așa de mare încât ai nevoie de GPS”
Doi lemuri cu coadă inelată. Sursă foto: Getty Images
12:19
Doi lemuri furați și vânduți cu 43.000 de euro au reapărut la peste 1.500 km după aproape un an și jumătate. Interpolul, chemat să-i recupereze
Vedere aeriană realizată cu o dronă a plajei Ksamil, a apelor turcoaz și a insulelor din sudul Albaniei
11:30
Albania, destinația europeană vedetă pentru 2027. Turiștii călătoresc acolo pentru peisaje superbe și prețuri mici
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
11:00
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală