“Cred că va fi un vaccin eficient. Aceasta este predicția mea”, a declarat vineri Moncef Slaoui, șeful programului guvernamental denumit “Operațiunea Warp Speed”, care susține dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19 în SUA, potrivit CNN.

“Opinia mea personală, bazată pe experiență și pe biologia acestui virus, spune că acest vaccin va fi foarte eficace. Nu aș fi surprins dacă va fi eficient în proporție de 90%”, a spus acesta.

Slaoui, de profesie imunolog, a condus anterior programul de dezvoltare a vaccinurilor la GlaxoSmithKline, unde a obținut cinci noi vaccinuri majore, scrie CNN.

Oficialul a mai apreciat că, “în mod ideal”, vor exista destule doze pentru imunizarea tuturor americanilor până la mijlocul anului viitor, dar că este posibil ca acest lucru să nu se întâmple totuși până la finalul lui 2021.

Guvernul SUA a investit până acum mai bine de 5 miliarde de dolari în peste 30 de cercetări pentru dezvoltarea de vaccinuri, tratamente și metode de diagnosticare a COVID.

Operațiunea Warp Speed are drept scop obținerea a 300 de milioane de doze de vaccin sigur și eficient, până în ianuarie 2021.

Inițiativa presupune că guvernul va grăbi procesul de dezvoltare și de cumpărare a vaccinurilor, chiar înainte ca acestea să fie gata de administrare.

Americanii vor primi vaccinul în mod gratuit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.