Fiul meu a fost unul dintre ignorați. Într-un final, s-a urcat într-o ambulanță mai mult cu forța.

Valter Sienerth, la „Adriana Nedela LA FIX”:

Acesta a precizat că fiul său a ieșit pe picioare din club, ridicându-se dintr-o grămadă de corpuri, dar nimeni nu l-a băgat în seamă în acea seară. „S-a pus în genunchi, cerând să fie urcat într-o ambulanță”, a dezvăluit acesta.

Aflat pe patul de spital, Radu i-a spus tatălui său că așa haos nu a văzut în viașa lui, referindu-se la intervenția din seara tragediei.

„Se spunea ca incendiul a fost un act terorist. Nu, ăsta e act teorist, că nu știm să intervenim și să îi salvăm pe cei care au avut zile de la Dumnezeu.

Tatăl lui Radu spune că nu vrea să plece din țara sa, deși este de părere că aceste imagini nu vor schimba nimic.

Urmărește aici declarațiile lui Valter Sienerth, tatăl ultimului tânăr care a murit după incendiul de la Colectiv:

Radu Sienerth a murit la Spitalul Floreasca, după 4 luni și jumătate, fiind ultima victimă rănită care și-a pierdut viața în urma incendiului din 30 octombrie 2015.

Libertatea a intrat în posesia celor 20 de minute și 40 de secunde filmate chiar de către subofițerul care a însoțit primul echipaj ISU București Ilfov, ajuns la locul dezastrului, și ascunse de superiorii lui.

Din respect pentru victime, redacția a decis să blureze fețele celor aflați în agonie și ale morților.

În rest, filmul este prezentat integral, așa cum a fost realizat el chiar de către salvatori.

Urmărește-ne pe Google News
„Cine a înșelat primul?”, a fost întrebat Reghecampf. După ce a văzut ultima lui apariție, Anamaria Prodan iese la atac
GSP.RO
„Cine a înșelat primul?”, a fost întrebat Reghecampf. După ce a văzut ultima lui apariție, Anamaria Prodan iese la atac
ȘOC! Avertismentul pe care Putin i l-a dat lui Mircea Geoană. HALUCINANT ce i-a transmis
Playtech.ro
ȘOC! Avertismentul pe care Putin i l-a dat lui Mircea Geoană. HALUCINANT ce i-a transmis
Explicație năucitoare a profesorului criminal. A povestit în detaliu "motivele" pentru care a ucis-o pe Beata Molnar
Observatornews.ro
Explicație năucitoare a profesorului criminal. A povestit în detaliu "motivele" pentru care a ucis-o pe Beata Molnar
Horoscop 28 mai 2022. Scorpionii încep o perioadă mai senină în cuplu și alte relații de parteneriat, iar liniștea va dispărea
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2022. Scorpionii încep o perioadă mai senină în cuplu și alte relații de parteneriat, iar liniștea va dispărea
Soțul uneia dintre profesoarele ucise în masacrul din Texas a făcut infarct și a murit. Patru copii au rămas orfani
Știrileprotv.ro
Soțul uneia dintre profesoarele ucise în masacrul din Texas a făcut infarct și a murit. Patru copii au rămas orfani
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Orangesport.ro
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama