Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a declarat în direct pentru Libertatea că formațiunea pe care o reprezintă se ”delimitează atât de PSD, cât și de PNL”, iar parlamentarii săi vor vota după cum vor considera de cuviință. Mai mult, ALDE este dispus să voteze pentru învestirea unui Guvern Orban 2. PSD are nevoie de cel puțin 233 de voturi pentru a pica Guvernul Orban.
Cuprins:
”Am fi vrut să votăm împotriva acestei moțiuni, dar ar fi însemnat că încuviințăm tot ceea ce face Guvernul.
Este gestul politic care arată că ALDE, care s-a despărțit de PSD, nu poate fi nici cu PNL și ne vom urma drumul propriu până la viitoare alegeri”, a declarat Vosganian.
”Ne-a iritat ce a făcut Guvernul. PNL trebuie să se gândească de două ori înainte de a ne mai cere susținerea”, a mai spus oficialul ALDE.
Potrivit lui Vosganian, ”alegerile anticipate sunt o ieșire din normalitate. O pierdere de timp, care să stârnească confuzie în rândul electoratului”.
”Ne delimităm astăzi și de PSD și de PNL”, a precizat reprezentantul ALDE.
Vosganian a mai spus că ”dacă mâine vine un nou Guvern Orban cu o listă restructurată, bănuiesc că colegii noștri ar fi de acord cu aceasta”.
”PSD nu a dovedit în aceste trei luni că este alt PSD decât l-am lăsat în luna august. Mai are de reeducat, de reinventat până a deveni o variantă de guvernare”, a concluzionat oficialul ALDE.