Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, este propunerea Guvernului pentru funcţia de membru titular în Consiliu Naţional al Audiovizualului (CNA), relatează News.ro.. Din partea PSD a fost nominalizat Georgică Severin, ex-deputat, iar Daniela Bârsan, consilier prezidenţial, din partea Preşedinţiei. PNL a propus-o pe Oana Simona Dincă.
Cuprins:
Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române este propunerea Guvernului pentru postul de membru titular în CNA, în timp ce Lucian Dindirică şi Georgică Severin sunt propunerile grupulul PSD din Senat.
Grupul PNL a propus-o pe Oana Simona Dincă. La Camera Deputaţilor, grupul PSD a propus-o pe Monica Gubernat, în timp ce grupul parlamentar UDMR a venit cu Boros Orsolya Eva.
Din partea preşedintelui României, a fost propună Daniela Bârsan, consilier prezidenţial.
Vasile Bănescu și-a anunțat, la începutul lunii iulie, plecarea din funcţia de purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române. El a precizat că decizia „este exclusiv personală”.
De asemenea, acesta a mai precizat că activitatea sa viitoare se va desfăşura în sfera dialogului dintre stat şi cultele religioase
„Sunt onorat să fac parte din echipa Secretariatului de Stat pentru Culte, dar să şi pot continua realizarea emisiunii «Credinţă şi cultură» la televiziunea Trinitas a Patriarhiei Române”, a mai transmis Vasile Bănescu.
La începutul lunii martie 2024, Cancelaria Sfântului Sinod anunţa reorganizarea Biroului de presă. „Întrucât opiniile personale ale domnului Vasile Bănescu nu sunt echivalentul unui comunicat de presă oficial al Patriarhiei Române, începând cu data de 1 martie 2024, comunicatele de presă ale Patriarhiei Române vor fi emise de Cancelaria Sfântului Sinod, până la reorganizarea Biroului de Presă al Patriarhiei Române”, a transmis atunci Cancelaria Sfântului Sinod.
FOTO: Facebook/ Vasile Bănescu
Cronos666 01.10.2024, 19:07
O alegere corecta. Ma mir.
ClaraM 01.10.2024, 19:53
Cand am vazut poza alb-negru am crezut ca a murit :D
ctintiri 01.10.2024, 22:36
ok ........................................................................
1Gin 03.10.2024, 07:57
Era de așteptat că îl așteaptă ceva mare. Numai după faptul că jurnaliștii tot pe el îl întrebau.