Vasile Bănescu, mesaj dur după „Cina cea de Taină” de la Jocurile Olimpice: „Fața reală, hidoasă a depravaților posedați ideologic”

 11 comentarii

Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis un mesaj dur după ce la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a fost pusă în scenă „Cina cea de Taină”, o reinterpretare a celebrului tablou al lui Leonardo Da Vinci, cu elemente LGBTQ+ și woke.

„Fața reală, hidoasă a depravaților posedați ideologic, care nu sunt ei înșiși dacă nu batjocoresc, sfidează și maculează tot ce e curat și sfânt. Abuzatorii bunei-cuviințe și ai bunului-simț abuzează, desigur, inclusiv libertatea și dreptul inalienabil de a te face de râs", a scris Vasile Bănescu pe pagina sa de Facebook.

Momentul controversat a stârnit un val de critici pe rețelele de socializare, internauții considerând că „Cina cea de Taină” a fost parodiată.

Barbara Butch, dj-iță cunoscută pentru activismul LGBTQ+, precum și pentru demersurile privind acceptarea persoanelor supraponderale, purta o aureolă pe cap. Alături de ea, pe scenă au fost mai mulți concurenți ai emisiunii de tip reality „Drag Race France”, un show bazat pe travesti, realizat pe modelul „RuPaul's Drag Race”, celebra emisiune americană, relatează Gsp.ro.

„Franța și-a bătut joc de Cina cea de Taină cu transsexuali”, „Blasfemie cu adresă la Cina cea de Taină? Poate această ceremonie de deschidere să fie și mai proastă?” sunt doar câteva dintre mesaje.

Marion Marechal, o deputată franceză în Parlamentul European, a scris următoarele: „Către toți creștinii din întreaga lume care urmăresc ceremonia de deschidere de la Paris și care se simt jigniți de parodierea Cinei cea de Taină, le transmit să știe că nu Franța este inițiatoarea, ci o minoritate a extremei stânga!”.

FOTO: Facebook/Vasile Bănescu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (11)
  • Avatar comentarii

    HOPAHPO 27.07.2024, 20:55

    Libertatea de experesie a unor persoane este punerea in ridicol a altor milioane si vorbim de miile de milioane de crestini, care si au vazut cel mai de pret Crez , luat in deradere si ridiculizat de persoane care cred ca li se cuvine tot . Daca pana acum rabdarea noastra a fost pusa in discutie , nu stim cum vom reactiona la blasfemia parodierii Cinei cele de Taina . Suntem dezamagiti si tot odata furiosi pe cei care i au in deradere mitul crestinatatii .Ei zic ca isi cer 'drepturile " , dar drepturile noaste de ce le calca in picioare ? Dintr o majoritate , acum suntem minoritari in fata acestor persoane care ne impun legile lor .

  • Avatar comentarii

    Anghel2023 27.07.2024, 21:15

    Rusine Franta...o tara distrusa de imi granti illegali si porcarii woke.

  • Avatar comentarii

    Lucian1981 27.07.2024, 22:24

    Rușine Franței! Rușine tuturor celor care dau așa de multe drepturi unor minorități! Rușine tuturor susținătorilor acestor oameni nesocotiți. Păcat că se face cale liberă înaintemergătorilor lui antihrist. Păcat

  • Avatar comentarii

    Teceneu 27.07.2024, 23:18

    Nu e decat o alta exprimare pentru care multi ipocriti si habotnici se simt ofensati.

  • Avatar comentarii

    prodanka 27.07.2024, 23:30

    Iată ceva curat, sfânt și frumos: https://basilica.ro/wp-content/uploads/2018/10/Patriarhul-Daniel-biografia.jpg.webp

ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...