Vestea care A ȘOCAT LUMEA! PREȘEDINTELE RUSIEI, Vladimir PUTIN, DIVORȚEAZĂ

Comentează
Arhiva foto

Agenția de presă Reuters a anunțat că Vladimir Putin (61 de ani) divorțează de soția sa, Liudmila (55 de ani), cu care are un mariaj de 30 de ani.
„A fost o decizie luată de comun acord. Căsnicia noastră este încheiată", a declarat Liudmila Putin, în cursul unui interviu acordat canalului de televiziune Russia24, potrivit Interfax.
Cei doi au participat astăzi la un spectacol de balet, la finalul căruia au fost luați cu asalt de jurnaliști. La un moment dat, unul dintre ziariști l-a întrebat pe Putin de ce apare atât de rar în compania soției, în ultima perioadă.
”Ați apărut atât de rar în ultima perioadă și sunt zvonuri că urmează să divorțați”, a fost întrebarea adresată de jurnalist.
”Așa este”, a răspuns calm Putin.
La rândul ei, soția președinteluio a confirmat: ”Sunt de acord cu ce a spus Vladimir”, a spus Liudmila.




Un mariaj de trei decenii

Vladimir Putin este căsătorit cu Liudmila Putin, din 1983 şi are două fete: Ekaterina (n. 1985 în Dresda, Germania) şi Maria (n. 1986 tot în Dresda, Germania).Soţia sa a studiat filologia la Universitatea din St. Petersburg. După efectuarea studiior a lucrat ca stewardesă la Kaliningrad şi apoi ca profesoară de limbi străine, vorbind curent limbile germană, franceză şi spaniolă. În casa familiei Putin se mai află şi un pudel alb, numit Tosca.

Cine este liderul de la Kremlin

Vladimir Vladimirovici Putin s-a născut pe 7 octombrie 1952, la Leningrad, URSS, astăzi Sankt Petersburg, Rusia şi este pentru a treia oară preşedinte ales al Federaţiei Ruse.A îndeplinit funcţia de prim-ministru în perioada 8 mai 2008 - 4 martie 2012. El a devenit preşedinte interimar al Rusiei la data de 31 decembrie 1999, dupa ce preşedintele Boris Elţîn îşi dăduse demisia, iar apoi el a câştigat alegerile prezidenţiale din anul 2000. În 2004, el a fost reales pentru un al doilea mandat, care a durat până in 7 mai 2008.Din cauza limitei prevazute de Constituţie, Putin nu a mai putut candida pentru pentru un al treilea mandat prezidenţial consecutiv. După victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev, în alegerile prezidenţiale din 2008, Putin a fost numit de acesta prim-ministru al Rusiei. Putin a ocupat această funcţie începând din 8 mai 2008 şi va ocupa această funcţie până la data de 4 martie 2012, când va deveni pentru alţi 6 ani preşedinte al Federaţiei Ruse (în urma modificării Constituţiei).

Are un copil cu o fostă gimnastă

Există zvonuri potrivit cărora Vladimir Putin ar avea trăi o viață paralelă cu o altă femeie, Alina Kabaeva, o fostă gimnastă, cu care are deja un copil, un fiu născut în 2009. Ba chiar mai mult, în 2013 au apărut noi zvonuri cum că fosta sportivă i-ar mai fi dăruit un urmaș lui Putin.
Originară din Uzbekistan şi de religie musulmană, Alina Kabaeva este în prezent deputat în Duma rusească de Stat, din partea partidului lui Putin Rusia Unită. Publicaţia rusă Kommersant dezvăluia anul trecut că Putin, pe atunci încă preşedinte, va divorţa de soţia lui Ludmila şi că se va căsători cu frumoasa gimnastă. Putin a negat atunci orice zvon în acest sens.
Vladimir şi Alina s-au cunoscut în 2004, când Putin i-a înmânat un premiu pentru victoria la Jocurile Olimpice. Un an mai târziu gimnasta a primit de la Putin ordinul "Pentru merite faţă de Patrie", gradul IV.
Presa rusă mai relata că în afara Alinei, Putin ar mai fi avut relaţii cu gimnasta Svetlana Horkina, care în prezent conduce aripa de tineret a partidului "Rusia Unita". O altă cucerire a presedintelui rus ar fi fost Victoria Lopireva, o fostă Miss Rusia.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!