În dimineaţa zilei de vineri, Denis Puşilin, şeful autoproclamatei Republici Populare Doneţk, anunţa că oraşul Lîman este sub controlul forţelor de ocupaţie. „Li s-a spus să poarte banderole albe pe mâini, pentru a arăta că sunt civili”, a povestit Oksana, ai cărei părinţi au rămas în oraş, pentru jurnaliştii de la Meduza.
- Lîman nu este un punct important pe harta economică sau militară a Ucrainei. Înainte de începerea războiului, oraşul aflat în estul regiunii Doneţk avea puţin peste 20.000 de locuitori. Localitatea este însă un punct strategic pentru militarii ruşi: prin el ar putea porni o nouă ofensivă spre oraşele Slaviansk şi Kramatorsk.
„Auzim fragmente de fraze, dar asta înseamnă că sunt vii”
„Pe la începutul lunii mai a debutat faza activă a ostilităților. Sincer, nu am fost surprinsă. Suntem oameni din Donbas, suntem în război din 2014. Şocul pentru noi a fost când a început la Kiev”, a povestit ucraineanca Anna, care a putut într-un final să ia legătura cu membrii familiei rămaşi în Lîman. Anna a reuşit în luna aprilie să îi preia din Lîman pe bunicii săi de 75 de ani, alături de alţi membri ai familiei. „A doua zi după ce au plecat, casa a fost complet distrusă. Vecinii au spus că nu a mai rămas nici măcar o urmă din casă”, povestește Anna.
Au rămas acolo însă bunicii partenerului său, care nu sunt transportabili. „Mi se pare că este un fel de minune că suntem în legătură. Iubitul meu îi sună în fiecare zi. Poate din cauza faptului că sunt pe un deal, prind o legătură. Auzim fragmente de fraze, dar asta înseamnă că sunt vii”, spune Anna.
Ultima dată când au vorbit cu bătrânii aceştia nu mai erau în subsolul casei, unde obişnuiau să se ascundă. Plănuiseră să stea afară pentru ca, în cazul în care va fi nevoie, să poată părăsi zona asediată. Ruşii intraseră deja în oraş prin zona de nord şi începeau să patruleze verificând documentele celor pe care-i găseau. „Acum sunt deja în sud. Autorităţile ucrainene nu au confirmat că oraşul a fost predat. Dar informaţia este confirmată, pentru că avem oameni acolo”, spune Anna.
Cum trăiesc ucrainenii dintr-un oraş aflat sub asediu
Oksana a plecat din Lîman la mijlocul lunii martie, însă părinţii săi au rămas. „Locuiesc în partea de nord a oraşului, chiar pe unde au intrat ruşii zilele trecute. Ultima oară când am vorbit cu mama era 26 mai. Zona de sud a Lîmanului se afla încă sub bombardamente deosebit de puternice. Mama spunea că oraşul este în ruine, totul e în flăcări. Mi-a povestit că părinţii unui vecin au fost sfâşiaţi de o schijă. Le-au adunat trupurile într-o pungă şi i-au îngropat sub un măr în curte. Ei ies arareori din pivniţă, în special pentru a găti”, povesteşte Oksana.
În ultimele două luni, părinţii săi au stat în Lîman fără curent, apă sau căldură. Aceştia i-au povestit fiicei lor că oamenii pun cărămizi şi fac foc în stradă, pentru a găti mâncarea rămasă de dinainte de război.
„Totul s-a închis: magazine, farmacii. Cei care aveau propriile animale, cel puţin găini, le-au tăiat şi le-au mâncat. Asta se întâmplă în partea de nord a oraşului. În sud, unde sunt doar blocuri, oamenii drămuiesc stocurile pe care le au în debara”, spune Anna.
Potrivit mamei acesteia, evacuările din oraş s-au oprit, iar voluntarii care scoteau invalizi sau bătrâni nu mai pot intra în oraşul aflat acum sub controlul ruşilor. Femeia spune că ocupanţii i-au obligat să poarte banderole albe pe mâini pentru a arăta că sunt civili.
Povestea unei femei care-i aştepta pe ruşi: „Îi urăsc pe toţi”
„Poate e o poveste tipică pentru regiunea noastră: mama mea este una dintre cei care așteptau venirea ruşilor. A vrut ca Lîman să fie în Republica Populară Doneţk, iar ea să meargă în Rusia. De aceea a decis să rămână acolo”, le-a povestit Natalia jurnaliştilor de la Meduza. Femeia a ţinut legătura cu mama şi cu tatăl său vitreg, rămaşi în oraş.
„Inițial, mama nu plănuia să se ascundă în subsol, nu făcea aprovizionare cu mâncare: fratele meu e militar în RPD și i-a spus că asediul va dura una sau două zile, iar apoi totul va fi bine. Prin urmare, mama și tatăl vitreg nu au reacționat suficient de responsabil. Nu ne așteptam să fie lupte atât de grele”, povesteşte Natalia.
La începutul lunii mai, când armata rusă a început să bombardeze oraşul, cei doi s-au ascuns la subsolul unei clădiri cu cinci etaje din sudul Lîmanului. Până ca militarii să ajungă în nordul oraşului, tirul de bombardamente i-a făcut să rămână ascunşi. Ieşeau pe stradă doar pentru a găti, însă uneori se temeau să părăsească adăpostul, doar pentru că ar fi durat prea mult să pregătească mâncarea.
„Credeau că nimeni nu ne aşteaptă nicăieri”
„Oamenii nu au vrut să plece, deoarece credeau că nimeni nu are nevoie de noi, nimeni nu ne aşteaptă nicăieri. Mulţi s-au temut că apartamentele vor fi jefuite. Cei care aşteptau armata rusă au rămas. Unii dintre ei au încetat în cele din urmă să mai aştepte şi să se bucure”, povesteşte Natalia.
Despre asaltul trupelor ruseşti în Lîman, a aflat chiar de la mama sa: „A sunat şi a spus că trupele ruse au intrat în zona lor acum o jumătate de oră. Pe partea noastră de sud. Oraşul este împărţit de o cale ferată şi, timp de trei zile, ruşii au încercat să traverseze acest nod de cale ferată. Pe măsură ce Rusia a intrat şi asaltul s-a oprit, a devenit linişte în sud. Pentru prima dată după mult timp, oamenii au putut să iasă afară, să gătească şi să ia masa în afara subsolului”, spune Natalia.
Femeia le-a povestit jurnaliştilor de la Meduza că ocupanţii au început să deschidă apartamentele încuiate şi au spus că vor verifica documentele tuturor. „Odată, mama mi-a spus din disperare că îi ura deja pe toţi: atât armata rusă, cât şi armata ucraineană”, povesteşte Natalia.
Foto: Profimedia