Viața unei tinere din New York mutate la Cluj: „Românii sunt prietenoși, vorbesc mult, nu sunt reci, ca francezii”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Makeda Nicholas, o tânără baschetbalistă de 25 de ani, a descoperit că ceea ce a învățat la școală despre România și „comunism” nu se aplică la fața locului, la Cluj, și a observat că românii vorbesc mult, dau sfaturi, dar nu sunt enervanți.
Cuprins:
New-yorkeza Makeda Nicholas, 25 de ani, o extremă de forță de 1,89 metri, a ajuns vara trecută în România, la U Cluj, și speră să contribuie la ascensiunea formației locale în prima ligă internă. Dacă la băieți, la U-BT Cluj, baschetbaliștii americani au ridicat mult nivelul, iar formația bifează un sezon istoric în Champions League, la fete, pentru acest sezon, obiectivul este calificarea în play-off a echipei „Șepcilor roșii".
Makeda a mai evoluat în Franța, în Arabia Saudită (acolo unde a fost cea mai bună din ligă și a ajutat la câștigarea primului titlu din istoria echipei Alazem) și în Turcia, iar acum speră să ducă U Cluj la un nivel superior.
Ardelenii au trei jucătoare americane la echipă, una dintre ele, Taneka Rubin, a vorbit deja cu Libertatea, sportiva (influencer/autoare de cărți în timpul liber) afirmând că România este o mare surpriză plăcută pentru ea. „Când vii aici, te gândești că e comunism, ceva înapoiat, nesiguranță, griji. Adevărul e altul", a concluzionat Taneka.
Acum, Makeda Nicholas continuă ideea expusă de conaționala sa.
Libertatea: Makeda, cum decurge viața ta în România?
Makeda Nicholas: Chiar îmi place mult. Lumea de aici m-a acceptat repede, iar acest detaliu m-a făcut să-mi placă și mai mult Clujul. Chiar dacă pare că ar fi cel mult un cartier din New York-ul meu natal, nu este un oraș chiar mic, ai ce face, pe unde să te plimbi, să ieși la o cafea, în puținul timp liber pe care-l ai la dispoziție. Și cum, inevitabil, faima unui oraș este dat de ceea ce poți savura, mânca în el, diversitatea mâncărurilor de aici oferă un aer plăcut urbei.
- Ție cu ce ți-a luat ochii?
- Sarmalele, cred că am pronunțat cum trebuie, sunt delicioase, îmi plac. Și foarte buni niște langoși, cu diverse chestii prin ele, fie dulci, fie sărate. Cred că aș putea prepara și eu sarmale, am tras cu ochiul la cineva când le prepara, nu e foarte complicat. Și mamei i-au plăcut, a fost la mine de Crăciun, cu ideile astea a rămas: sarmale și luminițele de Sărbători din centrul orașului.
„Ies și pozez clădirile”
- Cum se simte o new-yorkeză la Cluj-Napoca?
- Îmi place să mă plimb, să mă pierd printre clădiri. E altceva decât New York, clădirile sunt foarte scunde, pare decupat din cărțile de istorie. Ies și pozez mult clădirile, îmi place cum arată, sunt dintr-o altă lume, comparativ cu locurile de unde vin eu, Long Island, New York.
- Ce ai recomanda americanilor care vin să viziteze România?
- Cu siguranță, Clujul. Pentru parcul din centrul orașului, pentru zona verde și mai liniștită de acolo. Mi-a plăcut enorm de Crăciun, încă n-am trecut de acea atmosferă, orașul a fost decorat foarte șic. Cu acele beculețe prin copaci, mi s-a părut că a fost o atmosferă de familie a românilor, mai apropiați de ceea ce se dorește de Sărbători decât în State.
- Ai mai apucat să vezi și alte orașe?
- Mi-a mai plăcut Târgu Mureș, deși este și mai mic decât Clujul, aștept să vizitez Bucureștiul. Îmi place aerul pe care îl degajă Clujul și zona în care trăiesc de câteva luni.
„Românii vorbesc mult, dar nu sunt enervanți”
- Cum ți se par românii?
- Vor să-și exerseze cunoștințele de limba engleză, sunt prietenoși, află imediat că sunt din America și vor să-mi recomande câte un restaurant sau ce să încerc să fac în timpul liber. Vor să discute cât mai mult, de la oamenii simpli la taximetriști, vor să ajute, nu sunt enervanți deloc. Observ că în Europa de Est, oamenii tind să devină mai prietenoși, mai familiari, cu totul altfel decât ceea ce am văzut în Franța, de exemplu.
- Cum ai compara ce ai găsit aici cu ceea ce ai trăit în Franța sau în Arabia Saudită?
- E clar, Arabia Saudită este o țară foarte conservatoare, nu puteam să ies decât cu haine lungi, să fiu atentă la fiecare mișcare, ceea ce-ți crea un disconfort. Dar te adaptezi și la asta. În Franța, am locuit lângă Toulouse, miroseam briza mării din apropiere. Peisajul era frumos, vremea la fel, dar oamenii erau cam reci.
Ce a aflat despre „comunism” la școală
- Ai deprins ceva din limba română?
- Îmi place cuvântul „bine" și mă laud că știu să număr până la 10. Mi-a fost simplu fiindcă sunt asemănătoare cuvintele cu cele din spaniolă, eu știind această limbă de la școală.
- Ce știai despre România până să ajungi la Cluj?
- Prima dată când am auzit despre România, la școală, a fost ceva legat de comunism.
- Și ce înseamnă pentru tine „comunism"? Mai ales că nu cred că ai experimentat, corect?
- Știm ceea ce ni se spune la școală, faptul că oamenii sunt forțați să fie egali, nu ai voie să faci mulți bani de unul singur, totul este controlat de către stat sau de un dictator. Am aflat că nu aveați libertatea cuvântului, adică nu e ca la noi, sau cum este acum, să spui tot ceea ce vrei să spui, fără frică.
- Și cum ai găsit România?
- Mult mai dezvoltată decât anticipam. Chiar nu se resimte că ați fost în comunism, ca și atitudine, probabil, cei de vârsta mea, românii, nici ei nu au habar de ceea ce înseamnă comunism sau să nu ai libertatea cuvântului.
„Țara e mai dezvoltată decât știm noi, iar mâncarea e gustoasă”
- Cum descrii această țară prietenilor din America?
- Le spun că oamenii sunt prietenoși, că țara e mai dezvoltată decât ar crede ei, că mâncarea e gustoasă.
- Ai auzit, de exemplu, că Bucureștiul era considerat „micul Paris"?
- Serios?! Acum, chiar m-ai făcut curioasă să-l văd! Bine, cred că nu este la fel de mare ca Parisul, mă gândesc eu că nu are Tour Eiffel sau locurile din Franța, dar înseamnă că are ceva dacă a primit această poreclă.
- De Dracula ai auzit?
- Da. Parcă a fost zidit într-o clădire sau e un vampir, ceva de genul acesta. Când am ajuns în România și am întrebat mi s-a spus că e doar o poveste. Bine, nu mă gândeam că o să dau peste el pe stradă, dar măcar speram să fi avut un sâmbure de adevăr, să fi avut niște castele pe culmea munților, locuri bântuite...
