Ponta și-a amintit ce s-a petrecut la alegerile prezidențiale din 2009. În turul II au intrat Traian Băsescu și Mircea Geoană, iar candidatul PSD i-a făcut o vizită lui Sorin Ovidiu Vîntu înainte de dezbaterea finală televizată. Această vizită a fost folosită de Băsescu pentru a sugera că Geoană a fost influențat de interese oligarhice. Alegerile din 2009 au fost câștigate la limită de Băsescu, iar apoi au existat multiple acuzații de fraudă electorală, în special în secțiile de votare din diaspora.

„Mi-am adus aminte. În 2009 eram purtător de cuvânt al domnului Geoană. Șef de campanie era Viorel Hrebenciuc. Și știu că de multe ori ne-am zis, dacă ziceam că e bolnav și nu îl lăsam în ultimele două săptămâni să iasă, el era președinte. Așa mă gândeam și acum, dacă aș fi consilierul domnului Ciucă, aș zice «Domne, orice, dar nu mai ieși la televizor, nu mai zi nimic»”, a spus Victor Ponta, fost premier.

„Problema cu domnul Ciucă este că… Domne, ai vreo idee a dumitale? E ceva… Am înțeles că tu vei fi ca Iohannis, dar oamenii nu sunt mulțumiți de Iohannis. Iohannis este o catastrofă pentru toată lumea, și pentru cei care l-au votat, și pentru ceilalți”, a adăugat el.

Afirmațiile lui Victor Ponta au venit după ce Nicolae Ciucă a spus într-un interviu la Gândul că ar vrea să fie asociat cu un urs. „Mi-ar plăcea foarte mult să fiu asociat cu un animal care trăiește aici, la noi, în România, de ce nu, ursul. Mi-ar plăcea să mi se spună scorpion, pentru că sunt cel care a comandat batalionul Scorpionii Roșii”, a spus al doilea om în stat.

Când este campania electorală pentru prezidențiale

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, liderii PSD și PNL, au decis pe 4 iulie ca primul tur al prezidențialelor să fie pe 24 noiembrie, al doilea tur pe 8 decembrie, iar alegerile parlamentare să fie 1 decembrie. 

Calendarul alegerilor prezidențiale a fost decis pe 28 august, în ședința de Guvern. Campania electorală pentru primul tur începe pe 25 octombrie și se termină pe 23 noiembrie, iar campania electorală pentru al doilea tur începe pe 29 noiembrie și se termină pe 7 decembrie.

Până în acest moment, cei care au anunțat că vor candida la președinția României sunt Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi și George Simion. Mircea Geoană a spus că nu poate face un anunț cât timp este adjunctul NATO.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (11)
Avatar comentarii

nasty1 02.09.2024, 00:54

Un loser mincinos (Ponta) ii da sfaturi unui plagiator care n-a trecut pe la scoala (Ciuca), dar scrie carti. :))) Ar fi distractiv daca astia doi impostori n-ar fi avut responsabilitatea conducerii Romaniei, ca premieri, si si-au batut joc de romani. Al treilea impostor e actualul premier, "revolutionarul" Ciolacu. Astia trei, la un loc, n-au nici a mia parte din scoala pe care o avea un premier adevarat, Nicolae Iorga.

Avatar comentarii

HOPAHPO 02.09.2024, 00:56

Ciuca poate ca stie ceva de armata si arme ,dar de presedinte nu este bun.Nu are simt practic si ii lipseste cultura generala .Ii este foarte greu sa se exprime si sa formuleze mai multe fraze. Gandirea lui se bazeaza doar pe amintiri din copilarie si realitatea este mult mai cruda decat povestile pe care el le citeste nepotilor.Nici urs ,nici scorpion nu poate fi, ci doar o balanta care se inclina cum bate vantul.Ciuca a facut pactul de guvernare cu Ciolacu fiinca amandoi au aceasi problema :EXPRIMAREA .Alt mare defect este ignoranta ca lumea a evoluat foarte mult si ei au ramas repetenti la evoluare .Ca presedinte de tara trebuie sa cunosti in toate detaliile Romania ,sa nu vorbesti cand nu sti ceva , mai bine asteapta si poate iti vine o idee. Nu te asocia cu oameni care iti pupa mana, fiinca miine ti o rupe .Ramai pe acasi linie si nu urca mai sus decat tine scara ( studii, familie si prieteni )Si mai vroiam sa ti spun ceva: eu inteleg ca apă te răcorește, asta o stie toata lumea

Avatar comentarii

tomitan 02.09.2024, 03:41

1.Ursul pacalit de vulpe? Grizzy si lemingii? Care urs vrea sa fie Mos Teaca? Poate cel verde din reclama Parizaki Infantis. 2.Ponta să tacă ptr ca a fost si este guvidele PSD ului. Geoana a pierdut in ambele tururi la 1% diferenta, iar el ,marele consilier , cand a canditat contra lui Iohannis, a condus in primul tur cu 10% , ca apoi in turul 2 sa o fure la 9% .Ce sa invete Marcelino Burattino de la unul ca tine? Cum sa-si faca bagajele in turul 2 si sa plece acasa?

Vezi toate comentariile (11)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.