Una dintre fotografii este însoţită de mesajul "Bateriile full! De mâine sunt back to work!", iar în cealaltă apare alături de soţia lui, Daciana Sârbu. Interesant este faptul că în spatele lor se vede un snowmobil, ceea ce denotă că prim-ministru are aceeaşi pasiune pentru plimbări pe zăpadă ca şi preşedintele Traian Băsescu, care în vacanţa de Crăciun a mers de mai multe ori cu snowmobilul pe Valea Prahovei
Victor Ponta a petrecut Revelionul la Hotelul Peştera, aflat în Parcul Natural Bucegi alături de familie şi câţiva apropiaţi.
Premierul şi ministrul Agriculturii au sosit la munte sâmbătă împreună cu soţiile şi cu copiii, cazându-se la Hotelul Peştera, care aparţine senatorului PSD de Dâmboviţa Valentin Calcan.
Cei doi au fost aşteptaţi în faţa hotelului de câţiva localnici din satul Glod, echipaţi în Moş Crăciun şi în "capră", care au vrut să îi colinde, premierul intrând în hotel fără a se opri la aceştia.