Trei oameni au murit și cel puțin patru au fost rănite după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit luni seară, 28 martie, într-un magazin comercial din orașul mexican Temixco, a informat agenția Associated Press.
Autoritățile mexicane au anunțat că cele trei persoane decedate erau la bordul avionului bimotor King Air, care avea o capacitate de transport pentru nouă pasageri.
Avionul s-a prăbușit în interiorul supermarketului din orașul Temixco, situat la aproximativ 80 de kilometri de capitala Ciudad de Mexico, și a lovit raionul cu produse de curățare. Aeronava s-a dezmembrat după impact, având coada și aripile „aproape tăiate”, a relatat Associated Press.
Avionul a decolat din stațiunea Acapulco de pe coasta Pacificului și se îndrepta spre o stațiune turistică, iar potrivit investigațiilor preliminare, se pare că o defecțiune mecanică a cauzat prăbușirea.
BREAKING: Small plane crashes into supermarket in central Mexico, causing casualties pic.twitter.com/YqxUoXEYG2— BNO News (@BNONews) March 28, 2022