Cum a reușit o fundație olandeză să schimbe viețile oamenilor cu dizabilități dintr-un centru vasluian: “Ştiţi ce mult înseamnă pentru ei să simtă că sunt utili?”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ferma socială Bettine din comuna vasluiană Găgeşti există din 2007. Dar povestea ei începe cu mulţi, mulţi ani în urmă. Şi e o poveste frumoasă. La finalul anilor ’90, un grup de voluntari olandezi a venit aici și le-a dat un nou sens în viață persoanelor cu dizabilități mintale, uitate de lume într-un centru de asistență.
Înainte de 1989, fostul conac boieresc din satul Giurcani, comuna vasluiană Găgești, a fost transformat în aşezământ pentru persoanele cu dizabilităţi mintale.
Copii, adolescenţi, tineri erau abandonaţi aici de familii, în grija statului. Uneori, câte unul dintre ei evada şi se plimba prin sat, cerând de mâncare pe la garduri. Copiii se luau după fugar şi întreg alaiul gălăgios semăna destulă panică printre gospodari. Ce se întâmpla dincolo de zidurile azilului nu se ştie.
La sfârşitul anilor ’90, în comună au poposit voluntarii olandezi, de la Fundaţia “Noi şi Voi”. O adevărată întâlnire de gradul III între săteni şi “străini”. Oamenii din comună îşi amintesc şi acum cu mirare când i-au văzut prima oară pe olandezi mâncând la masă cu pacienţii de la centru.
Nu numai că mâncau la aceeaşi masă, aceeaşi mâncare, dar, fapt care a şocat comunitatea până în ziua de astăzi, olandezii şi-au suflecat mânecile şi i-au spălat pe bolnavi, i-au îmbrăcat curat, i-au scos afară, la joacă. Pe scurt, s-au împrietenit cu nişte oameni pe care societatea îi aruncase, fără mari regrete, dincolo de marginile ei autoprotectoare.
Ideea lui Hannah
În timp, fundaţia româno-olandeză a izbutit să tragă apă prin ţevi şi pentru azil, şi pentru satele comunei, iar de data asta a fost rândul celor de la primărie să se mire.
Pentru persoanele cu dizabilităţi, binefăcătorii din Occident au ridicat o casă de tip familial. Şi au cumpărat câteva capre, să-i ajute pe beneficiari să se întreţină singuri. Omul cu ideea a fost Hannah Smit, preşedintele fundaţiei şi fostă şefă a asistenţilor maternali din Olanda.
Experimentul a dat rezultate, aşa că în 2007, fundaţia a cumpărat grajdurile fostului C.A.P. din Găgeşti şi a întemeiat o fermă socială de capre: Ferma Bettine. Finanţarea a fost obţinută din sponsorizări. Iar modelul de fermă a fost oferit de un mare producător de lapte şi brânză de capră din Olanda, Johan Ewijk.
“Grajdurile astea erau o ruină. Cu mari, mari sacrificii, a fost renovat totul”, povesteşte Emil Petcu, educator-recuperator la fermă, care locuieşte în Giurcani.
Planurile producătorului olandez erau mai ambiţioase: să plaseze în Găgeşti una dintre cele peste 40 de ferme cu care colaborează. Asta însemna peste o mie de capre şi peste o sută de locuri de muncă. Descurajat de birocraţia românească, antreprenorul olandez a renunţat.
Ferma s-a făcut, totuşi, dar la scară redusă. Are în jur de 60 de capre şi funcţionează ca fermă socială. 12 persoane cu dizabilităţi, doi îngrijitori şi un educator-recuperator robotesc de dimineaţa până seara la Bettine. Casa de tip familial a fost predată DGASPC, care o administrează în prezent.
În 2018, ferma a fost preluată de Asociaţia Betania, din Bacău, care se străduieşte acum să găsească clienţi stabili pentru ceea ce numeşte “brânza cu suflet” de la Găgeşti.
“Caprele sunt blânde”, explică Emil Petcu, “sunt hrănite cu biberonul de mici şi sunt obişnuite cu oamenii. De aceea pot sluji ca animale de terapie pentru beneficiari”.
Albe, cu părul scurt, din rasa de lapte Saanen cu clopoţei, căpriţele întorc capetele după o rândunică rătăcită în grajd. Îşi aşteaptă rândul la muls.
Cei doi Costel
Mulgătoarea mecanică e operată de doi tineri, unul scund şi vorbăreţ, altul, înalt şi tăcut. Poartă amândoi haine de vară: tricouri, pantaloni trei sferturi, şlapi. Şi vorbesc tare, să acopere zgomotul de fond al pompelor.
“Pe mine mă cheamă Costel”, se prezintă cel scund. “Şi pe mine mă cheamă tot Costel”, îl completează colegul lui. “Da, da, sunt Costel amândoi”, confirmă educatorul Petcu.
Amândoi au crescut în orfelinat, apoi în centrul de la Giurcani, unde i-a găsit fundaţia româno-olandeză, apoi în plasament. După care, când au devenit majori, statul român le-a pus în buzunar indemnizaţia de handicap şi i-a lăsat să se descurce.
Primul Costel, care are 27 de ani, ne povesteşte cum a avut o tentativă de a candida la primărie, dar n-a fost lăsat, că n-are studii, “se dăduse o lege atunci, să ai facultate. Dar părinţii mei nu m-au ţinut la facultăţi, că n-au avut posibilităţi”.
Al doilea Costel îi face semne primului Costel să mai lase vorba şi să fie atent, că s-a umplut bidonul de lapte.
Hannah Smit le-a purtat de grijă celor doi Costel de când erau copii şi evadau peste gardurile azilului. Le-a construit şi căsuţe în sat, la Giurcani. Acum cei doi tineri vorbesc despre ea ca despre o mamă îndepărtată. Periodic, beneficiarii de la centru şi angajaţii merg în schimburi de experienţă în Olanda. Învaţă să facă brânză, să aibă grijă de capre şi se revăd cu prietenii de la “Noi şi Voi”.
Cele mai multe dintre persoanele cu dizabilităţi care lucrează la fermă locuiesc în casa de tip familial şi primesc lunar un stimulent financiar. “Ei au tot ce le trebuie, mâncare, cazare, îngrijire medicală. Dar ştiţi cum e, vor să-şi cumpere şi ei una, alta, un telefon nou, ceva de îmbrăcat”, spune Emil Petcu, turnând laptele proaspăt muls într-un recipient de inox.
Să creşti capre într-o lume a oilor
Lapte, cheag, culturi lactice. Astea sunt singurele ingrediente din care Emil şi colegii lui fabrică bulgăraşii de brânză, cu tehnologie olandeză. Fireşte, există specialităţi: brânza cu nucă şi brânza cu mărar. De un an, ferma Bettine face şi iaurt de capră, într-o iaurtieră mică, de 20 de litri.
“Avem un cerc de clienţi, format din om în om, în judeţele din jur. Cei de la asociaţie se ocupă cu distribuţia. Am dus şi la piaţa din Bârlad produse, dar lumea pe aici se uită la ce e mai ieftin”, precizează educatorul. Scump însemnând, în cazul de faţă, 9 lei pentru 250 de grame de brânză proaspătă.
Seceta va ridica preţurile la furaje, crede Emil Petcu, şi asta ar putea încetini planurile celor de la ferma Bettine, de a se întreţine din ceea ce produc. “Dar ne apropiem de ţinta asta, mai avem puţin”.
Capra este privită de sus în zonă, cu un dispreţ secular, pentru că e un animal ieftin, care te poate pune în ipostaza jenantă de a alerga după el prin râpe şi prin boscheţi.
Pe dealurile golaşe, cu iarbă măruntă, oamenii din Găgeşti cresc animale mult mai docile, precum oile şi vacile. Iar de câţiva ani, de când mai mulţi săteni au fost la un curs de specializare în Mărginimea Sibiului, caşcavalul de vacă a ajuns vedeta brânzeturilor din comună.
Ştiţi ce mult înseamnă pentru persoanele cu dizabilităţi să aibă o ocupaţie? Să simtă că sunt utile? Mulţi beneficiari, lucrând la fermă, au ajuns să aibă nevoie de tot mai puţină medicaţie.Emil Petcu, educator-recuperator ferma Bettine:
Modelul olandez n-are mulţi admiratori pe plan local. Dar brânza pe care Emil Petcu o împachetează în parafină, cu grijă, de parcă ar umbla cu o vază Meiji, nu e doar brânză. Sursă de calciu, vitamine şi tartine. E sursă de bucurie şi de mândrie pentru primul Costel, pentru al doilea Costel şi pentru ceilalţi nenumăraţi Costel pe care statul român nu s-a aplecat să-i spele şi să-i îmbrace frumos nici măcar pentru poză.
“Telemeaua voastră care se face la Bucureşti nici nu se compară cu brânza noastră”, oftează Costel, candidatul care n-a fost. O remarcă lipsită de modestie, care pe colegul lui îl face să surâdă larg. “Să le transmiteţi guvernanţilor să stea liniştiţi, că noi facem treabă bună aici, muncim mult, că fără muncă nu se poate”.
De când cu binefacerile olandeze, care l-au lăsat fără obiectul fricii, conacul boieresc din Giurcani şi-a schimbat iar denumirea, devenind cămin de bătrâni.
Dacă doriţi să contribuiţi în vreun fel la proiectul Ferma Bettine Găgeşti, puteţi lua legătura cu Asociaţia Betania, www.asociatiabetania.ro.
