Imaginile cu un polițist din Galați care circulă cu autospeciala pe contrasens au devenit virale pe Facebook.
„Autospecială de poliţie surprinsă în timp ce rula pe contrasens, la intrarea în Tecuci. Autoturismul nu avea semnalele acustice sau luminoase în funcţiune, în imagini observându-se semnalizarea intenţiei de a vira la stânga”, a scris șoferul care a filmat momentul pe rețeaua de socializare.
Imaginile au stârnit numeroase reacții pe Facebook. „O fi fost în vacanță în Anglia”, „Relaxați-vă. Nu va rămâne fără permis. Se fac cercetări. Va rămâne la stadiul de se fac cercetări. I se va aduce la cunoștință că nu-i frumos și să nu mai facă. Cam atât. Eventual i se va da o mustrare scrisă”, „Specialii au un mod special de deplasare, ce știți voi!” sunt câteva dintre comentariile la filmare.
Polițiștii din Galați l-au identificat pe colegul lor care a încălcat regulile rutiere și i-au suspendat permisul.
„În urma verificărilor efectuate, a fost identificat polițistul care, în data de 6 martie, a condus autospeciala în cauză, pe DN 581, la ieșirea din municipiul Tecuci. Acesta a fost sancționat contravențional cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art.101, alineatul 3, litera d, din OUG 195/2002, fiindu-i, totodată, reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile”, a declarat comisarul-șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
FOTO: captură video tecuceni.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro