„Am aflat  despre concursul YouTube de pe Internet. Audiţia a fost deschisă oricărui pământean, fără limită de vârstă, fără a fi profesionist sau amator. Important era să cânţi la un instrument. Aşa că m-am conformat regulilor, am filmat un video cu repertoriul impus de ei şi l-am suit pe YouTube în noiembrie 2010. În ianuarie am fost anunţat prin email că am câştigat un loc în avionul spre Sydney”,  ne-a povestit Laurenţiu.
Fără să aibă prea mult timp în care să realizeze ce i se întâmplă, tânărul a ajuns la Sydney, unde, pe 20 martie a susţinut, alături de 100 de instrumentişti din 33 de ţări un concert impresionant la opera din Sydney, o construcţie fabuloasă, în care annual se desfăşoară peste 3.000 de evenimente. YouTube Symphony Orchestra s-a înfiinţat în decembrie 2008 şi e prima orchestră din lume care foloseşte sistemul audiţiilor online. Concertele sale au loc annual în diferite locuri din lume, iar pentru fiecare se organizează audiţii pe Internet.
„Bucuria pe care am trăit-o la Sydney, în timpul concertului, a fost cu adevărat explozivă. Pentru mine a fost fascinantă fiecare secundă, cu atât mai mult cu cât am întâlnit muzicieni de talie mondială, precum Michael Tilson Thomas dar şi instrumentişti de talie mondială care prin implicarea, munca şi experienţa lor au transmis membrilor orchestrei siguranţă, unitate, conceptul de sunet omogen, dar mai mult decât orice… bucuria de a dărui!”.
Potrivit limelightmagazine.com, filmuleţul cu spectacolul susţinut de orchestra YouTube la Sydney a fost privit de 33 de milioane de oameni (dintre care 11,1 milioane de persoane l-au vizionat în direct), depăşind astfel cel mai vizionat concert de pe Internet, cel al formaţiei U2.
Laurenţiu  a ajuns  să cânte la fagot dintr-o mare întâmplare. „Eu nu am ales fagotul, el m-a ales pe mine. Eu nu am făcut decât să ridic mâna la după ce profesoara de muzică ne-a întrebat, în clasa a V-a, cine vrea să cânte la fagot”,  a adăugat instrumentistul.
Din decembrie 1998 Laurenţiu Darie lucrează ca fagotist în cadrul Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti . A absolvit Universitatea de Muzică Bucureşti – Facultatea de Interpretare Muzicală, după care şi-a perfecţionat studiile la „Richard Strauss” Konservatorium din Munchen.
 
Cu acest filmuleț a câștigat Laurențiu preselecția pentru YouTube Symphony Orchestra:

 
Acesta este filmulețul oficial de prezentare al românului:

 
Acesta este filmulețul finalei YouTube Symphony Orchestra:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.