„Sunt Paula Rusu și am un plămân și jumătate!” Cu acest BREAKING NEWS anunțat în urmă cu doi ani începea drumul ei de jurnalist implicat. Lucrase până atunci în televiziuni timp de 16 ani, tot ca jurnalist, dar dintr-o dată a decis să ia atitudine. Adică să rămână jurnalist, de data asta independent (în afara unei redacții), dar să mai adauge o întrebare celor 5 care sunt obligatorii la o știre. Și anume „Ce fac pentru ca asta să nu se mai întâmple?”.
Pornind de la cazul propriu, cu tuberculoza diagnosticată foarte târziu, cu operația care i-a salvat viața, dar i-a scos jumătate de plămân, cu medicii chirurgi care au fost nevoiți să aducă ața chirurgicală de acasă pentru a o coase pe Paula la loc, ea a început bătălia cu sistemul. Și de atunci încearcă să convingă autoritățile că trebuie să elaboreze o lege a tuberculozei, pe medici și pe pacienți să vorbească despre problemele lor, pentru că este pasul obligatoriu spre rezolvare. Nu înseamnă că drumul va fi ușor, dar pasul este decisiv, a declarat Paula Rus la Dezbaterea stiricurate.ro.
„Îi sfătuiesc cu toată responsabilitatea să aibă curaj și să vorbească. La început va fi o voce, pe urmă două voci, pe urmă cinci, e nevoie de o masă critică. Mai este un aspect. Când îți recunoști problema, e primul pas spre rezolvarea lor… Avem aproape o formă de a fi – cu ascunsul sub preș a unor realități. Nu frate! Nu le expui, nu ai cum să le rezolvi! Pentru că s-ar putea ca acela care le poate rezolva să nu aibă habar că ele sunt…”, spune Paula. Își amintește toate grozăviile pe care le-a văzut ca jurnalist TV, dar mai ales ca jurnalist implicat.
”Vedem imagini din spitale cu gândaci, cu igrasie. Noi știm că lucrurile au mers așa ani de zile. De ce? Atunci când am văzut primul gândac, am zis: E, e unul… Când am văzut că la baie curge apa pe lângă chiuvetă, am trecut mai departe, și așa stăm două săptămâni în spital, maximum. Și tot așa. Eu asta spun mereu, transparență. Aici este cheia, nu poți să faci ceva ce nu cunoști. Eu înțeleg pacientul, dar sfatul meu este ca după ce își rezolvă problema medicală din spital, să anunțe. Nu lăsați lucrurile așa. Eu nu știu măsuri magice de rezolvare. Inclusiv medicii. Să vorbească. A vorbi nu înseamnă a purta războaie. A spune adevărul nu înseamnă a intra în conflict cu cineva. Dacă zgârmi puțin la suprafață, el iese la iveală.”, spune Paula Rusu, jurnalista care a ales calea atitudinii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro