Viermi pe corpul unui bolnav, filmați de un medic la Spitalul Obregia din Capitală. Imagini cu puternic impact emoțional!

 32 comentarii
Arhiva foto

„Pacient neglijat, pansat de 10 zile”, a scris un medic în fișă. „Lipsurile și neglijența sunt neschimbate”, descriu mai mulți doctori situația pe care ei o numesc „cronică” a lipsurilor de materiale medicale din cel mai mare spital de psihiatrie din sudul țării.

„La noi, criza de materiale medicale durează, fără nici o exagerare, de câțiva ani. În 2020, unui pacient i s-au dezvoltat viermi în plăgile de pe picior. Nu fusese pansat de aproximativ 10 zile. A fost neglijat. Din punctul ăsta de vedere, situația nu s-a îmbunătățit nici până acum”, a explicat un medic de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București. El susține că, după 15 iulie 2023, mai mulți pacienți au fost repartizați către un alt spital, „pentru că nu avem nici măcar feșe”.

<strong>Filmarea intrată în posesia redacției Libertatea și pe care o publicăm, protejând identitatea pacientului, este, spun medicii care au discutat cu ziarul, o consecință a unei „crize îndelungate”. O criză și de dotare și de organizare.</strong>

În imagini se văd viermi de culoare albă pe rănile pacientului. Medicul care a realizat filmarea lucrează la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București. El acuză că mulți dintre pacienții internați pe perioade lungi sunt neglijați din cauza indiferenței conducerii față de lipsurile de materiale medicale din cabinete. „Iar pacienții ajung într-o stare inacceptabilă”, explică el, sub condiția confidențialității.

Atenție! Imaginile de mai jos vă pot afecta emoțional.

„Pacient neglijat”

În fișa bolnavului din august 2020, matur în vârstă de aproximativ 50 de ani, apar multiple probleme la membrele inferioare. La internare au fost consemnate ulcere varicoase bilaterale și alte leziuni la nivelul gambei.

În timpul internării a apărut însă o altă problemă. Viermi.

„Pacient neglijat. Pacient pansat de aproximativ 10 zile (viermi). S-a practicat toaletare locală + pansament steril. S-a informat șef de secție + medicul curant”, se arată în registrul de consultații, al cărui facismil, anonimizat, ziarul îl publică.

După trei ani de la filmare, situația e identică, spune medicul

„Acest pacient, căruia i s-au dezvoltat viermi în plăgile de pe picior, nu fusese pansat de aproximativ 10 zile. El era internat în spital la Secția 10 și avea recomandare de efectuare a pansamentului steril. Am contactat medicul curant, medicul șef de secție dar, din păcate, nu au luat nicio măsură împotriva celor care nu l-au tratat corespunzător. Acum ne aflăm în anul 2023 și tot nu avem pansamente sterile, nu avem feșe printre multe alte neajunsuri”, a declarat medicul din Obregia.

„Lipsă de fașă gipsată”

Din cauza acestor lipsuri de materiale sanitare elementare, spune specialistul, recent au început să fie direcționați pacienții pentru tratament ortopedic la spitalul vecin.

„Pe 21 iulie au fost trimiși doi pacienți la Bagdasar-Arseni pentru că nu am avut feșe gipsate, feșe, vată pentru gips și altele… Este total absurd ce se întâmplă. Spitalul Obregia are medic și cabinet cu competențe pentru aceste patologii, dar din cauza că-i lipsesc de materiale sanitare de bază să fie nevoit să ducă pacienții internați la spitalul vecin pentru tratament!”.

Spune că a anunțat inclusiv DSP-ul

Medicul a mai precizat că în data de 19 iunie 2023, cu ocazia vizitei reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) București în Cabinetul de Ortopedie-Traumatologie a spitalului, le-a comunicat faptul că secțiile medicale nu au materiale sanitare, pansament sterile, feșe sau vacutainere și multe altele.

„Le-am spus că feșe gipsate și feșe din tifon pentru tratamente ortopedice nu au fost cumpărate niciodată pentru cabinetul de Ortopedie de peste 5 ani. De asemenea, i-am rugat să verifice dacă cabinetul întrunește condițiile minime pentru a funcționa. Mi-au spus că vor discuta cu managerul și că vor reveni pentru verificări. Nu s-a concretizat. Nici până în acest moment nu au fost achiziționate”, a afirmat medicul, care a oferit Libertatea documente ce arată stocurile din diferite zile ale lunilor iunie și iulie.

ASSMB i-a transmis că e impediment că nu are asistent

„În data de 12 iulie 2023, am trimis o sesizare către DSPMB. Nu am primit niciun răspuns. O altă sesizare a fost transmisă către ASSMB. La fel. Niciun răspuns. Anul trecut am solicitat ASSMB să-mi transmită cum își poate desfășura un medic activitatea conform pregătirii profesionale dacă nu are materiale sanitare, aparatură medicală și personal medical. Răspunsul celor de la ASSMB: cabinetul dispune de dotările minime obligatorii necesare funcționării și faptul că acest cabinet nu beneficiază de asistent medical constituie un impediment în contractarea serviciilor cu decontare CASMB.

Cum ar putea să funcționeze un cabinet de Ortopedie-Traumatologie fără feșe, feșe gipsate, fierăstrău de tăiat gipsul și fără personal medical? Este singurul cabinet fără contract cu CASMB din Ambulatoriul Integrat al spitalului și bănuiesc că este singurul cabinet dintr-un Ambulatoriu Integrat din București fără contract!

Medicul pretinde că făcut demersuri în acest sens și la nivelul spitalului. Răspunsul referitor la lipsa asistentei medicale din cabinetul de Ortopedie-Traumatologie a fost următorul: „nu am putut identifica un asistent medical din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia pe care să-l transferăm în cabinetul dumneavoastră, (...). Instituția va întreprinde în continuare toate demersurile legale de angajare ale unui asistent medical generalist”.

În 2016, viermi pe un pacient de la Spitalul de Arși

Nu este prima oară când imagini cu pacienți pe care mișună viermii sunt publicate de către presă.

În 2016, acum șase ani, Gazeta Sporturilor publica apelul unui medic de la Spitalul de Arși: o filmare cu viermi care colcăie lângă urechea unui bolnav. „Difuzați această filmare pentru că Spitalul de Arși a ajuns să omoare oameni și ceva trebuie schimbat”.

Conducerea a recunoscut veridicitatea imaginilor și a declarat că pacientul respectiv a decedat, „însă nu din cauza viermilor”.

La câteva zile după articol, Camelia Roiu, doctorul ATI care a făcut publice, în decembrie 2015, infecțiile nosocomiale, iar în iulie 2016 a oferit filmul cu viermii, a decis să-și facă cunoscută identitatea.

Purtător de cuvânt: postul de asistent nu s-a ocupat

Contactat de Libertatea, medicul Andrian Țîbîrnă, managerul Spitalului Obregia, a redirecționat reporterii către purtătorul de cuvânt Eduard Moțoescu, în același timp director medical al unității.

„La cabinetul de ortopedie există o problemă cu asistentul”, afirmă dr. Moțoescu. „Am scos de vreo două ori la concurs postul și nu s-a ocupat. Nici din spital nu s-a reușit, pentru că e puțin nemotivant să fii asistent în cabinet de ambulator. Nu beneficiezi de anumite sporuri”, explică acesta.

Sporul de psihiatrie face o diferență destul de mare între salarii.

Purtătorul de cuvânt afirmă că postul n-a fost ocupat și din cauza sistării examenelor, „vă dați seama că ne folosește acest post, acel asistent, avem lipsuri destul de mari la personalul de pe secții”.

„Îi trimitem la Bagdasar doar când nu e medic”

Întrebat despre trimiterea unor pacienți la Bagdasar-Arseni, acesta a admis că se mai trimit, însă „doar când doctorul nu este la muncă, e în concediu sau e weekend”.

„Cabinetul de ortopedie e dotat corespunzător unui cabinet de ambulator. Sigur, nu punem ghips…”, a menționat el.

Cât despre consumabile, „feșele acelea sterile, noi nu avem nevoie de ele pe secții, ci doar pe ambulator, pentru că avem și chirurgie, ortopedie, ginecologie…acolo avem. Nu avem pe secții. Știu discuția”, a vorbit el despre lipsurile semnalate de medic.

„Mă interesez”

Purtătorul de cuvânt a spus că nu cunoaște cazul pacientului cu viermi și se va interesa luni, 24 iulie 2023.

„Nu cred că ar fi avut viermi din cauza lipsei feșelor sterile. Cât despre neglijență, aproape sunt convins că nu poate fi vorba de o neglijență la acest nivel. Nu știu ce să zic despre pacient, nu mi-a fost prezentat cazul. O să mă interesez în cursul zilei de luni”, a menționat purtătorul de cuvânt.

„Asistenții noștri fac pansamente, îi îndrumă chirurgul nostru din ambulator. Avem și pacienți cu degerături iarna, escare, pacienți în vârstă care vin la noi neîngrijiți din cămine” - Eduard Moțoescu, purtător de cuvânt

Luni, Moțoescu s-a scuzat că are multă treabă, însă a dat în lucru solicitarea ziarului. N-a răspuns până la apariția textului.

În același timp, conform surselor ziarului, conducerea spitalului și reprezentanții DSP au mers ieri la secția X psihiatrie și la cabinetul de ortopedie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (32)
  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 25.07.2023, 10:59

    Jale mare in spitale.

  • Avatar comentarii

    relutu63 25.07.2023, 10:59

    Acesta este sistemul medical din Romania.

  • Avatar comentarii

    durban22 25.07.2023, 11:23

    Daca din 2016 se intampla aceste lucruri si nimeni nu a luat nici o masura , va dati seama cat de mare este aceasta CARACATITA !.

  • Avatar comentarii

    Solteris 25.07.2023, 11:35

    In sfarsit "eroii" se arata asa cum sunt in realitate: spagari, fara suflet si incompetenti.

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 25.07.2023, 11:39

    Doamne ferește! Da, nu s-a sesizat nimeni, nici o asistentă măcar nu a putut anunța presa , anonim desigur, că nu primesc materiale sanitare și că bolnavii stau nepansați cu răni suprainfectate??? Asta este nepăsare crasă! De necrezut! S-a terminat cu omenia.

ALTE ȘTIRI
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!