„În România se întâmplă un lucru groaznic, anume creşterea salariilor din pix, care a generat creşterea tuturor preţurilor. De ce? Pentru că avem o gaşcă pe care eu aş numi-o criminală de comunişti în Banca Naţională a României, care urmează ordinele socialiştilor grupaţi în PSD-ALDE şi ţine cursul de schimb la un nivel care nu reprezintă realitatea. Astfel încât BNR, prin politica pe care o face, şi datorită – repet – acestei grupări de comunişti, că nu pot să-i numesc altfel, încurajează importurile, face România dependentă de importuri, omoară producţia, omoară exporturile şi omoară sectorul privat. Toate s-au scumpit în România, numai euro nu s-a scumpit”, a spus Cataramă joi, potrivit Mediafax.ro.

Omul de afaceri a fost prezent joi la listarea companiei sale, Elvilla, pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB).

”După părerea mea, cursul ar trebui să fie oricum peste 5 lei, euro – undeva spre 5,3-5,4 lei. Rata inflaţiei nu e la nivelul creşterii preţurilor din România, pentru că a fost ancorată de importurile ieftine”, a continuat acesta.

Ce spune BNR

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu a afirmat că declarațiile lui Cataramă sunt ”politice” și a precizat că în România cursul euro-leu este dat de piață.

Totuși, Cataramă spune că nu piața stabilește cursul. ”Cred că instituţiile abilitate ar trebui să se sesizeze cu privire la intervenţiile în piaţă care duc la prăbuşirea şi descurajarea exporturilor, la falimente în sectorul privat şi la încurajarea importurilor care fac ca România să fie dependentă de împrumuturi si de importuri concomitent cu distrugerea sectorului care ar trebui sa fie motorul economiei româneşti”, a conchis Cataramă.

Totuși, leul a scăzut în ultimele luni în fața euro, și a bifat recent un nou record negativ. Cauza o constituie ”revoluția fiscală” a Guvernului, respectiv trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat și scăderea contribuțiilor la Pilonul II.

Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Playtech.ro
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Tineri iubiți, spulberați de TIR pe o șosea din Mureș. "Mergeam regulamentar. M-a lovit atât de tare, încât TIR-ul a sărit"
Observatornews.ro
Tineri iubiți, spulberați de TIR pe o șosea din Mureș. "Mergeam regulamentar. M-a lovit atât de tare, încât TIR-ul a sărit"
Horoscop 3 decembrie 2021. Capricornii ar vrea să asiste neutru la disputele unor apropiați, dar e greu să reziste
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2021. Capricornii ar vrea să asiste neutru la disputele unor apropiați, dar e greu să reziste
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Știrileprotv.ro
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie