„Preţul gazului la 1 iulie cred că ajunge la nivelul preţului gazului din 2019. Să nu uităm că preţul gazului din 2019 către clientul casnic a fost un preţ reglementat, reglementat prost cu acea Ordonanţă 114, în care producătorii români de gaze naturale pierdeau, câştigau furnizorii, cumpărau ieftin, dar vindeau scump către clienţi”, a declarat ministrul energiei, miercuri seară, la Digi 24.
„Cred că preţul gazului natural o să ajungă la client la nivelul preţului din anul 2019, pentru că cererea de gaze iar a crescut, economia a început să meargă”, a adăugat Virgil Popescu.
Ministrul energiei susţine că nu a văzut tarifele, dar că a auzit de scumpiri de până la 16 procente faţă de preţul de anul trecut. „Am auzit de tarife, dar încă nu am văzut tarife, am auzit de scumpiri de 15, de 16% până la sfârşitul anului”, a spus ministrul.
El a menţionat că în această vară se constată „un fenomen ciudat”, respectiv menţinerea preţului gazului, deşi vara scădea în mod tradiţional.
„După mine, ar trebui să nu existe scumpiri”, a adăugat ministrul. El a precizat că se aşteaptă ca, atunci când există o scădere a preţului gazului în cotaţii, aceasta să se regăsească şi în tarifele practicate de furnizori.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro