„Visez sa am o locuinta sigura”

Diagnosticul e de parapareza spastica. La o clinica din Germania exista sanse sa fiu operata si sa pot merge din nou. Costa insa prea mult, iar ultimii ani mi-au aratat ca o locuinta e mai importanta decat picioarele mele. Asa ca am ajuns sa visez mai mult un acoperis sigur deasupra capului, decat sa merg din nou. Pentru ca, acum, cel mai important e sa am siguranta ca nu va trebui sa dorm sub cerul liber.
Am depus inca din 1996 un dosar pentru o locuinta sociala la Primaria sectorului 2. De nenumarate ori am fost in audienta, dar situatia a ramas aceeasi. Mai mult, intr-un final, in vara anului trecut am primit o repartitie. De-abia dupa o luna am reusit sa intru in casa (daca se poate numi casa o camera plina de igrasie, fara geamuri, cu acoperisul spart). Dar, ceea ce mi s-a parut strigator la cer e faptul ca acolo locuieste o familie cu un copil cu handicap, pe care eu ar fi trebuit sa o dau afara prin hotarare judecatoreasca. Sufletul nu ma lasa sa fac acest lucru. Mai mult, cum as putea eu sa fac aceasta camera locuibila, cand eu traiesc dintr-o pensie de 750.000 lei si singurul meu sprijin este mama, care este pensionara? Acum locuiesc la o familie in cartierul Pipera, dar pana in toamna trebuie sa eliberez locuinta. Unde as putea sa ma duc?
Georgeta Constantin, Bucuresti

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE