„Nu știam că o să apară în ziua respectivă sau la ora respectivă. Să spunem că e un ordin greșit, durează între 15-30 de minute să iei legătura cu Monitorul Oficial să-l abrogi. Ordinul vine cu recomandări, aștepta o metodologie din partea INSP pentru aplicare, deci nu este un ordin care să schimbe ceva peste noapte, altfel decât să aducă puțină predictibilitate și să vină cu recomandări”, a declarat Vlad Voiculescu, vineri seara, la Digi24.

Fostul ministru al sănătății a transmis că au fost discuții în spațiul public, cât și cu cei din Guvern cu privire la punctele din ordinul care stabilea criteriile de carantinare.

„Au fost explicate toate punctele din acel ordin atât de mine, cât și de doamna Moldovan. În conferințele de presă a fost explicată necesitatea lor.  Nu s-a opus nimeni acelui ordin. Dacă vorbim de discuțiile care au durat două zile în care am stabilit care ar putea să fie criteriile să ne asigure că într-o localitate în care nu ai paturi ATI, lucrul acesta contează, pentru că dacă nu mai ai locuri în care să duci oamenii, lucrul acesta contează în decizii, dacă carantinezi. La Timiș a funcționat, au fost salvate vieți. În acele două zile au fost discutate și nu știu să fi fost opoziție. A mai fost o corespondență cu doctorul Arafat, a fost o corespondență cu INSP, apropo de modul de calcul al acelor indicatori. Lucrurile fuseseră lămurite”, a mai spus Vlad Voiculescu.

Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul
Recomandări
Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul

Decizia luată de Florin Cîţu, în calitate de ministru interimar al sănătăţii, a fost publicată în Monitorul Oficial. În Monitorul Oficial nr. 391 de miercuri seară a fost publicat ordinul pentru revocarea Ordinului 506/ 2021.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
E cea mai mare țeapă pentru românii românii care vor să-și pună panouri fotovoltaice pe casă. Ce se întâmplă dacă instalatorul nu a venit să le instaleze
FANATIK.RO
E cea mai mare țeapă pentru românii românii care vor să-și pună panouri fotovoltaice pe casă. Ce se întâmplă dacă instalatorul nu a venit să le instaleze
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Elle.ro
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI