Luând cuvântul la parada navelor organizată de Ziua Marinei, la Sankt Petersburg, Putin l-a lăudat pe țarul Petru cel Mare pentru că a făcut din Rusia o mare putere maritimă şi a crescut poziţia globală a statului rus.

După ce a inspectat marina, Putin a ţinut un scurt discurs în care le-a promis marinarilor că vor primi rachete de croazieră hipersonice unice Zircon, avertizând că Rusia are puterea militară de a învinge orice potenţial agresor.

Cu puţin timp înainte de acest discurs, Putin a semnat o nouă doctrină navală de 55 de pagini, care stabileşte obiectivele strategice generale ale marinei ruse, inclusiv ambiţiile sale de „mare putere maritimă” care se extind peste întreaga lume.

Potrivit doctrinei, principala ameninţare la adresa Rusiei este „politica strategică a Statelor Unite de a domina oceanele lumii” şi apropierea NATO de graniţele Rusiei.

Rusia îşi poate folosi forţa militară în mod corespunzător situaţiei în oceanele lumii când alte puteri „slabe”, precum instrumente diplomatice şi economice, vor fi epuizate, mai spune doctrina.

Putin nu a menţionat conflictul din Ucraina în timpul discursului său, dar doctrina militară prevede o „cuprinzătoare întărire a poziţiei geopolitice a Rusiei” în Marea Neagră şi Marea Azov, notează Reuters.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.