”Felicitările mele sincere cu ocazia împlinirii vârstei de 65 de ani”, a scris Putin în telegrama publicată pe pagina web a Kremlinului.

Preşedintele rus menţionează în text că, în perioada când a condus Armenia, Robert Kocearian a câştigat un ”respect meritat” în rândul compatrioţilor săi şi în străinătate şi şi-a ”adus o contribuţie semnificativă pentru dezvoltarea Armeniei actuale, precum şi pentru securitatea şi stabilitatea în Transcaucazia”, potrivit Agerpres.

”Ştim că sunteţi un adevărat prieten al Rusiei, că aţi făcut multe pentru consolidarea relaţiilor între statele noastre aliate”, mai scrie președintele Rusiei în mesajul său pe care-l încheie urându-i fostului preşedinte armean sănătate şi voinţa.

Preşedinte al Armeniei între 1998 şi 2008 şi considerat un prorus, Robert Kocearian se confruntă cu mai multe capete de acuzare, printre care complot împotriva ordinii constituţionale şi luare de mită.

Urmărește-ne pe Google News
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
GSP.RO
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
Playtech.ro
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
Păţaniile patronilor români care angajează migranţi din India, Pakistan sau Bangladesh
Observatornews.ro
Păţaniile patronilor români care angajează migranţi din India, Pakistan sau Bangladesh
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
HOROSCOP
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Știrileprotv.ro
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a provocat încă un scandal! A greşit faţă de un sportiv român şi a încercat să se scoată: "Mama lui va înţelege"
Orangesport.ro
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a provocat încă un scandal! A greşit faţă de un sportiv român şi a încercat să se scoată: "Mama lui va înţelege"
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea