”Propunerea a fost trimisă pe 9 septembrie şi pe 10 a fost primită de Comitetul Nobel de la Oslo’”, a declarat Serghei Komkov.
Scriitorul, director al revistei ”President”, motivează că Vladimir Putin se străduiește din răsputeri să mențină pacea și liniștea, atât în Rusia, cât și în alte părți ale lumii.
”Ca lider al uneia dintre principalele ţări ale lumii, el face un efort maxim pentru menţinerea păcii şi a liniştii nu doar pe teritoriul propriei ţări, ci contribuie activ la soluţionarea paşnică a conflictelor izbucnite pe planetă”, a notat Komkov în scrisoarea care conținea propunerea.
Acesta mai susține că Putin a dispus trimiterea de ajutoare către aproximativ 30 de țări în perioada pandemiei de coronavirus. Printre aceste țări se numără SUA, China, Venezuela, Italia și Iran.
Un alt argument ar fi că Putin şi-a demonstrat ataşamentul faţă de valorile umanitare şi religioase incluzând cuvântul ”Dumnezeu” în Constituţia rusă, precizează Serghei Komkov.
Vladimir Putin a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace şi în anul 2014. Motivul invocat atunci a fost prezentarea planului pentru neutralizarea arsenalului sirian de arme chimice şi evitarea unei intervenţii militare occidentale.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_72457097ab268cd6920b89ab49beb521.jpg)
Până în momentul de față au primit Premiul Nobel pentru Pace doar doi ruși: fizicianul şi disidentul Andrei Saharov şi ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7201662fd4eeb0238502059ac302a762.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_bdec8b02311d7fb9bc6753e05b2fd051.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_a5e49ceec3ecb7ae716108f232332952.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0be3732dbd144d8c3a48f6375a77e747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_13c8bdbd51919f3a1e736484529f832f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4299cffa1d244c82d540e4835c4e80c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_d74e9d84e2390d5eef019378e19291ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_a6b4e5528a899cf0921f5b0aaaea0384.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_33d0c3923b499af5cdc7511dac336e55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_46ded7afdc2e3f969d113772852bf6cd.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.