Kremlin l-a prezentat pe Vladimir Putin în îmbrăcăminte de camuflaj, cu ochelari de soare şi pălărie pe cap, în timpul unei plimbări în mijlocul naturii în Republica Tuva, situată la graniţa cu Mongolia, una dintre cele mai sărace şi îndepărtate regiuni ale Federaţiei Ruse, arată Agerpres.

4oLCJBhEHh1N1QCtvMxNfZP3Iic8ZTRiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Ca întotdeauna în astfel de călătorii, el este însoţit de puternicul său ministru al apărării, Serghei Şoigu, originar din această regiune.

Președintele a fost în Siberia, Taiga. S-a bucurat de natura și pădurea de toamnă


Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin

În înregistrarea video dată publicităţii de către Kremlin, Putin culege ciuperci, fructe de pădure şi conuri de pin. Poate fi văzut uitându-se prin binoclu sau pozând cu munţii în fundal. În timpul unei opriri, cei doi au făcut un picnic, în jurul unui foc de tabără.

Putin: ”Ne-am urcat mai sus de nori”

”Ne-am urcat mai sus de nori, la aproape 2.000 de metri”, spune Putin, trăgându-şi sufletul, în înregistrarea difuzată de Kremlin în care apare, de asemenea, conducând un vehicul de teren.

Este un exerciţiu mediatic obişnuit pentru Vladimir Putin, care încearcă să întreţină imaginea de bărbat viril.

În trecut, acest fost ofiţer KGB, care se află la putere de 20 de ani, a apărut pescuind, în zbor cu deltaplanul conducând un stol de cocori sau făcând scufundări la bordul unor batiscafuri. Un împătimit al sportului, Putin are de asemenea centura neagră la judo.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, declarase anterior că Putin îşi va serba ziua de naştere luni în compania apropiaţilor şi rudelor sale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații