Cuprins:
Moscova și Beijingul încearcă să-l ademenească pe Trump
Vladimir Putin urmează să viziteze China în perioada 31 august – 3 septembrie pentru a sărbători, împreună cu Xi Jinping, 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
„Dacă se va întâmpla ca, în cele din urmă, președintele american să decidă să viziteze China în zilele respective, atunci, desigur, o astfel de întâlnire nu poate fi exclusă, în teorie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în ceea ce privește un posibil summit Putin – Trump.
Practic, Kremlinul i-a sugerat din nou lui Trump că Putin ar fi dispus să se întâlnească cu el la Beijing, acolo unde liderul rus s-a deplasat chiar înainte de a ordona invazia din Ucraina. Or, liderul rus este sprijinit de China în războiul său împotriva Ucrainei, deși regimul de la Beijing pretinde că este „neutru”. În plus, Beijingul constituie un loc de întrevedere dificil pentru Trump, având în vedere relațiile tensionate dintre China și Statele Unite.
Acum o săptămână, Peskov a declarat de asemenea că Putin „nu exclude oportunitatea unei întâlniri” cu Trump la Beijing, dacă președintele american va da curs invitației de a veni în capitala Chinei. La rândul lui, Donald Trump a confirmat marțea trecută că a fost invitat în China și că s-ar putea duce în „viitorul nu foarte îndepărtat”, dar încă nu a lua o decizie.
Discuțiile pe tema unei întrevederi Putin – Trump în prezența liderului chinez Xi Jinping au apărut la jumătatea acestei luni, după prezentarea ideii într-un oficios al regimului de la Beijing.
Kremlinul refuză summitul propus de Erdogan
În schimb, Dmitri Peskov a declinat o deplasare a lui Vladimir Putin la Istanbul pentru un summit de pace în Ucraina în luna august, așa cum au cerut conducerea de la Kiev și liderul turc Recep Tayyip Erdogan. Motivul? Potrivit lui Peskov, agenda lui Putin este prea încărcată pentru a organiza un astfel de summit până la începutul lunii septembrie, când expiră termenul-limită dat de Trump liderului de la Kremlin pentru oprirea războiului din Ucraina.
Spre deosebire de Beijing, Istanbul este un loc inconfortabil pentru Vladimir Putin. Dacă Xi Jinping îi susține eforturile de război, Erdogan se limitează la chestiuni de afaceri și la presiuni diplomatice pentru încetarea conflictului. De altfel, liderul turc a declarat în repetate rânduri că Rusia trebuie să încheie războiul respectând integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei. În plus, Turcia susține puternic Azerbaidjanul, o țară care își aprofundează legăturile cu Ucraina în timp ce își extinde influența în Caucaz profitând de slăbiciunile Rusiei.
Una peste alta, Putin este mai interesat de o întâlnire bilaterală cu Trump decât de un summit într-un cadru extins, precum cel propus de Erdogan, la care ar fi presat să facă pace.
Un politolog loial Kremlinului explică de ce Putin se teme de Istanbul
În acest context, Serghei Markov, un politolog de casă al Kremlinului, susține că summitul propus la Istanbul ar fi o „capcană” pentru Putin pusă la cale de „troica Zelenski – Erdogan – Trump”. Politologul spune că această „troică” și-ar dori ca Putin să accepte un „armistițiu” sau măcar oprirea atacurilor aeriene. Dar Rusia nu este interesată nici de armistițiu, nici de oprirea atacurilor aeriene, susține Markov, citat de publicația Vfokuse.
Vladimir Putin s-a ferit mereu de o întâlnire decisivă, mai ales cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. „Pe el (Putin – n.r.) nu îl interesează Zelenski, pacea sau negocierile, ci o întâlnire cu Trump”, remarca recent politologa Natalia Șavșukova într-un interviu acordat pentru Current Time.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_feff6b41f50b0171bb5e209e00e4d5a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7ea723bd07bc6b8fc43a378e9ba80b3c.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fc87c7d82bf12153bfc7222f742ecceb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/donald-trump-vladimir-putin-pe-telefoane.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/metrou-bucuresti-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dana-chera-1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bd46cb470f8fe94f420dcd9e22b11a47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0f7dcba53a5a64e3d20eb5f888739533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/clarisa-manole.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/brigitte-pastrama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b1d5689c0ac9b62c60566a44d5a24518.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/motreanu-bolojan-pnl-e1776464834437.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-a-avertizat-psd-si-a-amenintat-cu-ruperea-coalitiei-daca-sorin-grindeanu-depune-amendamente-la-buget-e1773586453373.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pacienti-sufocare-angioedem-dobandit-foto-envato.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/doctor-masora-talie-pacient.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tanar-copywriter-concediat-doua-ori-40-de-zile.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tractor-parcat-in-hambar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tvr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/66b3c7c9-4f43-4f26-81dd-5dbe3e363c95-1-e1776447454109.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8777999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camp-rapita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
nautilus 28.07.2025, 18:27
Cinstit vorbind numai printr-o minune Ucraina își mai poate lua teritoriul ocupat de ruși, mai ales că teritoriul ocupat de ruși și Crimeea a fost "dăruit" de Stalin și Hrușciov Ucrainei! La fel teritorii din România și Polonia au fost smulse ilegal și alipite abuziv Ucrainei de către orcii ruși!
legio.sud 28.07.2025, 19:44
nautilus • 28.07.2025, 15:27
Cinstit vorbind numai printr-o minune Ucraina își mai poate lua teritoriul ocupat de ruși, mai ales că teritoriul ocupat de ruși și Crimeea a fost "dăruit" de Stalin și Hrușciov Ucrainei! La fel teritorii din România și Polonia au fost smulse ilegal și alipite abuziv Ucrainei de către orcii ruși!
Păi Stalin n-a fost un orc ?!
nautilus 29.07.2025, 11:55
legio.sud • 28.07.2025, 16:44
Păi Stalin n-a fost un orc ?!
Stalin a fost cel mai nenorocit și satrap orc...doar dexasatul de soroș îl întrece!
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.