„Cred că am fost întotdeauna recunoscători Regatului Unit. Am fost întotdeauna recunoscători premierului şi ministrului apărării, deoarece oamenii din Marea Britanie au susţinut întotdeauna Ucraina. Suntem recunoscători pentru acest lucru”, a spus Zelenski.
Cum altfel ar trebui să îmi exprim cuvintele de recunoştinţă? Sau am putea, ştiţi, să ne trezim dimineaţa şi să ne exprimăm personal ministrului cuvintele de mulţumire. Serios, nu înţeleg esenţa întrebării. Suntem recunoscători faţă de Marea Britanie.
Volodimir Zelenski:
Cu o zi în urmă, Zelenski a lansat critici dure, care i-au nemulțumit pe americani şi pe britanici. Ministrul apărării, Ben Wallace, a spus jurnaliştilor că solicitările repetate ale lui Zelenski privind noi și noi arme riscă să îi alieneze pe aliați, potrivit Sky News. Legat de criticile lui Zelenski, Wallace a spus că Ucraina cere mereu tot mai mult și mai mult, chiar și după ce primește noi arme.
Oficialul britanic a declarat că și el le-a spus ucrainenilor în iunie anul trecut că Marea Britanie nu este un serviciu de livrare online atunci când vine vorba de furnizarea de arme. „Le-am spus ucrainenilor anul trecut, când am condus 11 ore până la Kiev pentru a primi o listă (de arme) – am spus, eu nu sunt Amazon”, a mai spus el.
Pe de altă parte, premierul britanic Rishi Sunak a părut, miercuri, că doreşte să risipească orice tensiuni create de ministrul Wallace. „Preşedintele Zelenski şi-a exprimat în mod repetat recunoştinţa faţă de mine şi faţă de poporul britanic şi, într-adevăr, şi faţă de alţi aliaţi. A făcut acest lucru în mod foarte emoţionant în parlament, când a fost în Marea Britanie la începutul acestui an. El continuă să fie recunoscător pentru sprijinul şi leadershipul noastre, precum şi pentru găzduirea multor familii ucrainene. Cred că toată lumea poate vedea că asta este ceea ce simte”, a comentat Rishi Sunak într-o conferinţă de presă.
Zelenski a fost întrebat dacă afirmaţiile pe care le-a făcut marţi, când a spus că ar fi „absurd” dacă Ucraina nu ar fi invitată în NATO, ar putea supăra şi îndepărta aliaţii care cheltuiesc mult capital politic şi bani pentru a ajuta Ucraina.
„Nu mi-am schimbat punctul de vedere. Ceea ce este cel mai important este însă să avem o înţelegere comună cu privire la condiţiile privind momentul şi condiţiile în care Ucraina ar putea fi în NATO”, a răspuns Zelenski. El a adăugat că poate nu au fost comunicate toate detaliile şi a spus că nu ştie dacă toată lumea este sinceră cu el. Dar avem încredere „în partenerii noştri care ne ajută astăzi să câştigăm acest război”, a adăugat el, potrivit The Guardian.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2cd96b6319e816b58293904327875020.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a57a217653c94b9e5283595ea068becb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_539861709a48493e45c2b234ee9829bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e73cd218a1107f4950fa62dbc2e9206.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e2dc9ebbe64267a518ed88a0aa1e8d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0ce8a0f7aa85e3dfb6b0a2d15e04cd6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_ea48cdb728b4d42e7dd54c8453713add.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_36b135ac6424bc9f4169fdc79251f506.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e5c3e8d6e6652c89d2a70fc2b1ec71fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_8dacdaeca23bbd0a3bfdd3f8e159682f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_46cb570015378f0804fe7cf1e4955b12.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7e936fdbb4a25bd9ec923675e0e29a95.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_032ace652625d0c873d399401f9d1ee4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_86ab12369ac6b86fa00c5064e12324e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b300e57ca2b531de91ff19e98f2e7b7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_36909b0c8d06d1c07c1a5eae7e8992c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7c5c7dcc094b41ecb711a6e418ba5412.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5eaac5dd5a1a170321f29e0f20fe3e9d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1575df82aea1640fa2b434a2c4e66aba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5b76e429164796c9b0073084b1581500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/noaptea-muzeelor-2026--foto-eli-driu-e1779565251545.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-urs-a-intrat-intr-un-hotel-din-poiana-brasov-iar-angajatii-au-stat-de-paza-toata-noaptea--foto-captura-video.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_06f23e1b52d2170c77bfcff77b6945db.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c2b84a048af26eb9bcf25aaac3f3b14d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/joc-imunitate-23-05-2-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/simona-gherghe-prezinta-mireasa-sezonul-13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d8472fe19f3b0939f65c9f89063d49fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d9cac19f1e9949c40267f4d143a769e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_95ef009f0128992c906b5b27d672dc8e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/01/hepta4770859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bicicleta-trecand-prin-fata-grote-markt-piata-principala-mechelen-in-anvers-belgia--foto-hepta-scaled-e1779564587937.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-24-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-trebuie-curatate-caloriferele-imediat-dupa-oprirea-caldurii--foto-getty-images-scaled-e1779559364586.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/o-badanta-beata-prinsa-in-timp-ce-incerca-sa-stranga-de-gat-batranul-pe-care-il-ingrijea--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-profimedia-e1779541095643.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/serpii-au-invadat-gospodariile-din-serbia--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-getty-images-scaled-e1779539462896.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-se-aude-un-bazait-in-prize-sau-intrerupatoare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/usa-cuptorului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-zebra.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-explica-de-ce-romania-nu-poate-creste-viteza-pe-calea-ferata-si-sa-reduca-intarzierile-trenurilor--noi-bani-pierduti-din-pnrr-e1779550897433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/imagini-false-cu-haos-pe-strazi-inaintea-concertului-lui-max-korzh-din-bucuresti-distribuite-pe-retelele-de-socializare--jandarmeria-produc-panica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masini-cluj-semafor-rosu-e1779545081746.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/1--pavel-brailamagic-carpet-over-the-grand-canaldrone-carpet-2026photo-creditson-the-second-and-thousand-night-archive-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/slugarnicie--foto-ilustrativ-shutterstock1147812536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-nicusor-dan-are-un-an-de-mandat-si-nu-a-schimbat-sefii-sri-si-sie--ludovic-orban-este-impachetat-de-serviciile-secrete-e1778474160433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sondaj-parlamentare-psd-pnl-aur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transparenta-banilor-ong-urilor--foto-ilustrativ-shutterstock-gemini2.jpg)
valentindragobete 13.07.2023, 09:01
Ăsta nu înțelege că i-a expirat timpul !
Trandafir 13.07.2023, 09:53
Tipul este de o obraznicie nemasurata !
VolodimirZelenski 13.07.2023, 10:41
corectorul • 05.07.2023, 22:19
Gasiti motive de politizare si blamare a statului pt absolut orice, girand implicit in felul asta deresponsabilizarea privatilor. Da, statul roman are vina sa ca nu a controlat si depistat mai devreme. Dar tot statul roman este cel care a depistat si a intervenit in prezent (nu stim de cand dureaza), prin institutiile sale represive (DIICOT, politie, instante), caci asta este competenta statului. Dar cel mai grav este faptul ca nu blamati cu prioritate adevaratii “nazisti” ai acestui caz, anume privatii. In cazul asta, nu statul roman este ucigasul batranilor, ci privatii (patroni si angajati privati), caci aceste azile sunt private). Statul roman nu este o entitate zburatoare, separata de cetatenii sai. Statul roman inseamana cetatenii sai. Daca statul este unul bolnav, incompetent, este pt ca cetatenii sai sunt bolnavi, incompetenti si dedati faradelegilor (in egala masura bugetari si privati, caci provin din aceeasi societate mediocra).
Te inseli.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.