„Trebuie să vorbești în primul rând. Toată lumea trebuie să înceteze lupta și să se întoarcă la acel punct în care eram acum cinci, șase zile. Dacă ei nu sunt pregătiți pentru pace înseamnă că doar pierzi timpul”, a declarat președintele ucraineanm referindu-se la atacurile asupra Ucrainei, care nu mai contenesc.
Întrebat dacă simte că Ucraina își pierde timpul discutând cu Rusia, el a spus: „Vom vedea”.
Oficiali din cele două țări s-au întâlnit pentru prima dată luni de la începutul invaziei Rusiei săptămâna trecută. După o primă rundă de negocieri care au ținut șase ore, dar fără nicio concluzie, reprezentanții celor două națiuni se vor reuni din nou miercuri.
În cadrul interviului pentru CNN, el i-a cerut președintelui american Joe Biden să transmită un mesaj puternic și „necesar” despre invazia rusă, când va adresa marți în Congresul american tradiționalul discurs anual despre „Starea națiunii”.
Zelenski este admirat de liderii occidentali pentru modul în care a răspuns și a condus defensiva țări sale după invazie. El a refuzat ofertele de evacuare și, în schimb, a livrat mesaje frecvente ucrainenilor, din mijlocul Kievulului, aflat sub atacul rusesc.
Marți, el a primit ovații în picioare pentru un discurs emoționant adresat Parlamentului European prin intermediul videoconferinței, în care a transmis: „Luptăm pentru viața noastră”. Întrebat de CNN despre transformarea sa din actor de comedie în lider urmărit la nivel internațional în timpul războiului, Zelenski a răspuns: „Este foarte grav, nu este un film. Eu nu sunt un simbol, cred că Ucraina este un simbol”.
„Ucraina este inima Europei, iar acum cred că Europa vede că Ucraina este ceva special pentru această lume”, a adăugat el. „De aceea, lumea nu poate pierde acest loc special.”
Potrivit jurnaliștilor, liderul ucrainean părea obosit și stresat, dar era amabil cu echipele de CNN și Reuters care l-au intervievat. A spus că nu și-a văzut familia de trei zile, iar ultimele zile le-a descris drept o rutină: „muncește și dormi”.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia