Ucraina a primit recent „semnale de la anumiţi parteneri” care ne cer să ne „reducem atacurile împotriva sectorului petrolier” din Rusia, a declarat Zelenski în fața unor jurnalişti, inclusiv de la AFP.

„Subliniez încă o dată că, dacă Rusia este pregătită să nu mai lovească sectorul energetic ucrainean, noi nu vom lovi sectorul lor energetic în răspuns”, a adăugat șeful statului ucrainean.

Volodimir Zelenski a subliniat că Ucraina este pregătită „pentru orice fel de încetare focului, reală și totală”. „O încetare a focului în domeniul energetic, în domeniul securității alimentare, pe mare și în aer”, a declarat președintele ucrainean.

Șeful statului ucrainean a precizat că a transmis această poziție liderilor din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite (EAU) și Qatar, cu care s-a întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute în cadrul turneului său în Orientul Mijlociu.

Zelenski s-a pronunțat din nou ca negocierile de pace în format tripartit Ucraina – Rusia – SUA să fie reluate cât mai curând posibil. El a explicat că următoarea întâlnire în acest format, care ar fi trebuit inițial să aibă loc la începutul lunii martie, este amânată în continuare din cauza refuzului rușilor ca aceasta să fie organizată pe teritoriul SUA.

Pe de altă parte, președintele ucrainean a salutat acordurile „istorice” în domeniul securității și al apărării antiaeriene încheiate cu țările din Golf în timpul turneului pe care l-a efectuat recent în această regiune. „Ucraina nu a mai avut până acum astfel de acorduri în această regiune”, a punctat el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.