Obişnuit să tragă folos de imagine din orice, preşedintele Băsescu n-a ratat prilejul şi, după Raportul pe justiţie al CE, extrem de rece şi de dur, a lansat un atac virulent la Comisia Europeană, învinuind-o de aprecieri eronate şi exagerate, chiar de depăşiri ale atribuţiilor. Nu acceptăm reproşul că nu ne respectăm angajamentele, nu-i treaba CE să-şi bage nasul în contractele pe bani publici, vom face propriul nostru raport (?!), cam asta a imputat, marţi, preşedintele, care s-a dezlănţuit pe aceeaşi temă şi miercuri, când s-a dus să conducă şedinţa Guvernului. Reacţia pripită şi nestăpânită nu va face decât să asprească relaţiile cu CE şi, cel mult, să-i aducă prezidentului, evident ignorat de cancelariile europene, câteva puncte din partea unor neavizaţi (“Ce le-a zis-o Băse ălora de la Bruxelles!”). În fapt, Traian Băsescu a abuzat de ocazie spre a lansa atacuri interne (Senat, CCR) sau a trage spuza pe turta favoriţilor săi (Guvern, Camera Deputaţilor, DNA) care ar lucra bine.
Pedalarea pe “indispensabila” ANI e o diversiune. Declaraţiile de avere pot fi reglementate printr-o ordonanţă de urgenţă. Corupţia înfloreşte însă pentru că un întreg sistem nu funcţionează. Pentru şpăgari, pentru demnitari corupţi, pentru evazionişti şi contrabandişti există Parchet, există Poliţie, există Fisc. Au şi legi, şi resurse, rezultate convingătoare nu au, iar aici e vorba de voinţa politică, de voinţa guvernanţilor. ANI n-a fost şi nu va fi decât – cum bine o definea un vechi confrate de gazetărie, Sergiu Andon – o vuvuzea. În care se suflă din toţi bojocii puterii în campanii electorale şi în alte momente politice încinse. Face zgomot în tribune, dar nu marchează pe teren.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a25ef83be6cf74a4c636b5a407f5e198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_c22d5bbdea50c385ca5dcfa1eee92313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_e9a51afda4df509f16aed1a2a534a94b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_4aed25a653312ae60179f9322b8b3347.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3c5512c58c05c0c282e31a8624161e6f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_86bccd2302218e49851da2ca3d74b937.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_b9271f793a7eb01eee820644a49abd8e.jpg)