În cadrul aceluiaşi eveniment, William Brînză a felicitat activitatea diplomaţilor români, evidenţiind importanţa relaţiei dintre instituţiile statului român şi cetăţenii din străinătate. Deputatul democrat-liberal a subliniat însă necesitatea ca imaginea şi activitatea acestora să fie mai mult susţinută, în vederea creşterii vizibilităţii acesteia în străinătate. Totodată, preşedintele comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a apreciat solidaritatea diplomaţilor faţă de situaţia economică a ţarii în sensul în care, desi au un nivel al remuneraţiilor net inferior faţă de colegii lor din alte state, aceştia nu s-au plans şi nici nu au făcut presiuni pentru schimbarea lucrurilor. Politicianul a punctat însă la capitolul „rezolvarea problemelor românilor” şi le-a atras atenţia diplomaţilor că ar trebui să fie mai receptivi la necazurile oamenilor pe care îi reprezintă.
În mesajul său, deputatul William Brînză a transmis felicitările sale pentru noile numiri în funcţiile de ambasador şi consul general. În acest sens l-a asigurat pe noul ambasador al României la Madrid de intreg sprijinul său, chiar dacă începutul de mandat nu va fi usor având în vedere restricţiile de muncă impuse de guvernul spaniol.
William Brînză a continuat intervenţia sa vorbind despre ritmul de dezvoltare şi modernizare al Republicii Moldova, subliniind rolul important al ambasadei şi consulatelor României in acoperirea solicitărilor consulare numeroase şi acordarea de sprijin cetăţenilor moldoveni în procesul de redobândire a cetăţeniei.
Un alt subiect abordat la acest eveniment organizat de MAE a fost cel al cursului de limbă cultură şi civilizaţie românească. „Felicit devotamentul profesorilor români care fac parte din proiectul de Limba, Cultură şi Civilizaţie Românească. Ştiu cât le este de greu să parcurgă zeci sau poate chiar sute de kilometri până la şcolile în care au fost acceptaţi să predea. Este un efort pe care voi continua să-l evidenţiez si să-l susţin prin toate pârghiile de care dispun pentru că, aceşti dascăli au transformat sălile de curs în propriile case, iar copiii noştri au devenit copiii lor şi vă invit să vă alăturaţi acestui proiect şi împreună să sprijinim promovarea limbii române” a declarat William Brînză, preşedintele PDL Diaspora.
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.