Avionul F-16 s-a prăbușit la scurt timp după ce a decolat la centrul de antrenament de la Albacete, la 262 de km sud-est de capitala Madrid.
"Avionul, parte a Tactical Leadership Programme al NATO, desfășura un exercițiu (de antrenament) în momentul în care, la decolare, s-a oprit și s-a prăbușit într-o zonă de parcare a avioanelor, avariind mai multe aeronave care se aflau acolo", a precizat Ministerul Apărării în comunicat.
Se pare că au murit piloții și alte 8 persoane care se aflau la sol. Alte 13 sunt rănite, iar 8 dintre acestea sunt în stare gravă.
Foto: EPA