Alcoolul falsificat cu metanol, un alcool industrial diferit de etanolul utilizat în băuturile alcoolice, este suspectat de a fi cauza deceselor.

Treisprezece persoane suspectate că vindeau alcool contrafăcut au fost arestate, a anunţat vineri guvernatorul provinciei, Vasip Sahin.

Mai mult de 100 de tone de alcool contrafăcut au fost confiscate în Konya (centru), Düzce (nord-vest) şi Ankara, a adăugat el.

Cel puţin 38 de persoane au murit în decurs de patru zile şi la Istanbul, în ianuarie, după ce au consumat alcool falsificat. Alte 26 au fost internate la terapie intensivă. Guvernoratul Istanbulului a refuzat să spună vineri pentru AFP dacă numărul victimelor a crescut de atunci.

Retailerii de alcool acuză guvernul că este indirect responsabil pentru acest val de decese din cauza taxelor ridicate aplicate băuturilor alcoolice, care, potrivit lor, încurajează producţia clandestină.

Liderul turc, Recep Tayyip Erdogan, un musulman devotat, acuzat de adversarii săi că vrea să islamizeze societatea, a luat poziţie în mai multe rânduri împotriva consumului de alcool sau tutun.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.