În timpul insurecției, luptătorii Wagner, conduși de Prigojin, au preluat controlul asupra unor facilități militare din două orașe rusești și s-au deplasat spre Moscova în cadrul unui „marș pentru dreptate”, pentru ca apoi un acord secret cu Kremlinul să pună capăt brusc rebeliunii. Prigojin și-a retras forțele și a plecat în Belarus, conform înțelegerii mediate de președintele Aleksandr Lukașenko.

Incidentul a fost catalogat pe scară largă de analiștii occidentali drept o amenințare la adresa controlului total al președintelui rus Vladimir Putin asupra societății, existând speculații cu privire la efectele pe care le-ar putea avea revolta Wagner asupra războiului din Ucraina, în timp ce Kievul își continuă lenta contraofensivă.

„Jumătate din Rusia l-a susținut pe Prigojin. Jumătate din Rusia l-a susținut pe Putin”, a declarat Zelenski, în interviu.

„Unele dintre regiunile rusești își schimbau pozițiile între timp, fără să știe sigur pe cine să susțină”, a precizat liderul ucrainean.

„Vedem cu toții acest proces care arată că jumătate din populația rusă are îndoieli serioase”, a adăugat Zelenski.

Deși sprijinul publicului rus pentru războiul din Ucraina rămâne ridicat, această fisură din rândul societății a fost ilustrată la sfârșitul insurecției, când Prigojin și luptătorii săi din gruparea Wagner se pregăteau să părăsească orașul Rostov pe Don.

Mai multe înregistrări video, care au putut fi verificate și geolocalizate, arată cum mașina în care se afla Prigojin se oprește atunci când un localnic se apropie pentru a-i strânge mâna șefului Wagner. În jurul lor, mulțimea adunată îl aplauda pe Prigojin.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

danielprisecaru 06.07.2023, 18:41

Numai minciuni

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.