”Apreciem transmiterea de către preşedintele României a scrisorii către preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene privind situaţia din Republica Moldova”, a declarat Zinaida Greceanîi, despre care Ziarul Naţional din Chişinău scrie că este exponenta partidului care a lansat în repetate rânduri ”mesaje de ură la adresa României”.

La rândul său, Bogdan Aurescu a transmis mesajul preşedintelui României, care îndeamnă autorităţile Republicii Moldova să soluţioneze criza politică pe cale paşnică, cu calm şi reţinere de la acţiuni violente.

În acelaşi timp, Bogdan Aurescu a discutat cu liderii grupurilor parlamentare ale Blocului ‘ACUM’ (PAS şi PPDA), Maia Sandu şi Andrei Năstase, notează Ziarul Naţional.

Lidera Partidului Socialist (prorus), Zinaida Greceanîi, a fost aleasă în funcţia de preşedinte al parlamentului moldovean în urma alianţei formate la sfârşitul săptămânii trecute dintre socialişti şi Blocul ACUM, declarat proeuropean. În acest context, ziarul Timpul din Chişinău aminteşte că Zinaida Greceanîi nu a manifestat întotdeauna sentimente favorabile României. Mai exact, la 8 aprilie 2009, pe când era prim-ministru, ea l-a expulzat pe ambasadorul României la Chişinău, acuzat de regimul comunist de organizarea protestelor din 7 aprilie. La fel, prin decizia cabinetului de miniştri condus de Greceanîi au fost introduse vize de intrare în Republica Moldova pentru cetăţenii români. Mai mult, în cursul protestelor de la începutul lunii aprilie 2009, Zinaida Greceanîi a ameninţat că împotriva manifestanţilor paşnici vor fi folosite armele dacă vor mai ieşi în stradă.

Fiica lui Ionel Ganea, acuzații brutale: „A fost violent cu familia, nu știu cum a rezistat mama atât!” » Unde ar fi surprins-o pe amanta fostului internațional
PARTENERI - GSP.RO
Fiica lui Ionel Ganea, acuzații brutale: „A fost violent cu familia, nu știu cum a rezistat mama atât!” » Unde ar fi surprins-o pe amanta fostului internațional
Horoscop 4 iulie 2020. Racii reușesc să restabilească o comunicare sinceră cu apropiații
HOROSCOP
Horoscop 4 iulie 2020. Racii reușesc să restabilească o comunicare sinceră cu apropiații
RECOMANDĂRI