Pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, ziua de 29 noiembrie 2021 se stabileşte ca zi liberă, se arată în Hotărârea de Guvern, publicată în Monitorul Oficial. „Pentru recuperarea acesteia instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2021 potrivit planificărilor stabilite”, se precizează în Hotărâre.

Minivacanță de Ziua Națională. 29 noiembrie este oficial zi liberă pentru bugetari

Propunerea a fost făcută de Ministerul Muncii în urmă cu o săptămână. „Având în vedere că zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie sunt zile libere stabilite prin Codul Muncii și că în acest an cele două zile pică în zilele de marți și miercuri, ministrul muncii și protecției sociale, Raluca Turcan, a transmis în avizare externă proiectul de HG pentru ca ziua de luni, 29 noiembrie 2021, să fie nelucrătoare”, a transmis, joi, 18 noiembrie, Ministerul Muncii.

Citeşte şi:

Șeful serviciului secret al MAI, cu un conac al lui Liviu Luca în declarația de avere, înaintat în grad de Iohannis și anul acesta, și anul trecut!

Ce ştim despre noua tulpină COVID din sudul Africii. 8 lucruri ușor de înțeles și povestite fără panică

Cât va fi întreținerea în București dacă prețul gigacaloriei anunțat de Nicușor Dan va fi aprobat

Urmărește-ne pe Google News
Giovanni Becali, derapaj rasist. Incredibil ce a spus despre Djokovic în direct la TV: "Tu, Djokovic, miliardar, cu avion privat...
PARTENERI - GSP.RO
Giovanni Becali, derapaj rasist. Incredibil ce a spus despre Djokovic în direct la TV: "Tu, Djokovic, miliardar, cu avion privat...
ȘOC! Incredibil Ce face fata lui Mircea Geoană în SUA. Halucinant ce decizie a luat!
Playtech.ro
ȘOC! Incredibil Ce face fata lui Mircea Geoană în SUA. Halucinant ce decizie a luat!
Poliţistul din Buzău, care a mers drogat la prostituate, a mai fost implicat într-un accident în 2018. Tatiana, o tânără de 21 de ani care se afla lângă el, a murit pe loc
Observatornews.ro
Poliţistul din Buzău, care a mers drogat la prostituate, a mai fost implicat într-un accident în 2018. Tatiana, o tânără de 21 de ani care se afla lângă el, a murit pe loc
Horoscop 18 ianuarie 2022. Fecioarele vor alege de bunăvoie să privească spre viitor, neîncrezătoare, dar pline de speranță
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2022. Fecioarele vor alege de bunăvoie să privească spre viitor, neîncrezătoare, dar pline de speranță
Marian Godină sare în apărarea polițistului care a omorât-o pe Raisa: Verificatul victimei cu piciorul e explicabil
Știrileprotv.ro
Marian Godină sare în apărarea polițistului care a omorât-o pe Raisa: Verificatul victimei cu piciorul e explicabil
ŞOC | Scene incredibile într-un club de noapte. Bătută şi violată de o vedetă aflată în stare de ebrietate
Telekomsport
ŞOC | Scene incredibile într-un club de noapte. Bătută şi violată de o vedetă aflată în stare de ebrietate
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi
PUBLICITATE
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi