Evenimentul este organizat de Agenţia Naţională Antidrog, cu sprijinul Galeriei Cora Lujerului şi Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, şi cuprinde o expoziţie de pictură şi grafică cu lucrările elevilor din toată ţara, difuzare de spoturi realizate de elevi,testarea capacităţii pulmonare şi activităţi de informare cu privire la riscurile fumatului. Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul centrelor sale de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, foloseşte acest prilej pentru a derula, la nivel naţional, activităţi de informare asupra riscurilor consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă, precum şi pentru a sensibiliza populaţia cu privire la necesitatea respectării cadrului legislativ care interzice fumatul în spaţiile publice.
CONSECINŢE ALE CONSUMULUI DE TUTUN
• Tutunul cauzează anual moartea a peste 6 milioane de oameni, dintre care peste 5 milioane sunt fumători şi foşti fumători;
• În România, 15% dintre decese sunt cauzate de fumat (24% la bărbaţi şi 6% la
femei);
• Mortalitatea prin cancer pulmonar, boală despre care 98,3% dintre adulţii români ştiu că este provocată de fumat, aproape s-a triplat în ultimii 25 de ani;
• Factorii de risc care conduc la consumul de tutun sunt: debutul timpuriu al consumului de tutun, normele sociale favorabile comportamentelor de consum, disponibilitatea produselor din tutun, atitudini şi comportamente familiale permisive faţă de consumul de tutun, absenţa unor legături familiale de tip emoţional-suportiv, anturajul;
• Fumatul pasiv, unul dintre cele mai grave efecte ale fumatului – inhalarea fumului de ţigară de către persoanele nefumătoare, un comportament la fel de nociv;
• Fumatul pasiv este tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc la locul de muncă şi ca o ameninţare la adresa sănătăţii publice;
• Numeroase studii arată că fumatul pasiv este o cauză a bolilor cardiace şi a
cancerului pulmonar la adulţii expuşi;
• Specialiştii consideră că expunerea femeilor însărcinate la fumul de ţigară
determină o greutate scăzută a copilului la naştere.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro