Ziua Unirii în imagini la Iași: câteva mii de oameni s-au bucurat de „sârba moldovenilor” și au fluierat puținii politicieni prezenți | Fotoreportaj
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La Iași, de Ziua Unirii Principatelor, n-a fost soare, dar nici ger. O vreme bună pentru plimbare pe arterele pietonale care duc spre Palatul Culturii. Autoritățile locale și județene s-au abținut de la discursuri. Și-au luat porția de blam, la începutul festivităților, lângă statuia lui Cuza.
Vin fiert sub tricolor
După ce au depus coroanele, aleșii județului s-au retras oportun din decor și au lăsat sărbătoarea să curgă fără ei. Singurii bugetari aplaudați au fost dansatorii și instrumentiștii din ansamblul folcloric al Consiliului Județean Iași.
Nimic mai românesc decât sârba, nu? Acest dans a fost la putere la petrecerea populară din piață. Cu variantele „sârba de la Iași”, sârba de stradă, la trombon și tobă, sârba la saxofon, între „Careless Whisper” și „La vie en rose”.
Sârba pe loc, făcând live cu telefonul, sârba din mers, pe lângă tarabele cu vin fiert, 10 de lei paharul, țuică, ceai, la același preț, botoși de lână, 45 de lei perechea, magneți de frigider în formă de România sau de Trei Ierarhi, 5 lei bucata, genți de piele, căciuli de blană, șosete tricotate, fulare, șaluri și alte accesorii de sezon, pe care încălzirea globală le face tot mai futile.
Ieșenii mai tineri au ieșit cu copiii la plimbare, cei mai vârstnici au ieșit la braț cu consortul sau consoarta, în grup cu rudele, prietenii sau colegii. Oamenii și-au adus de-acasă steaguri de pânză sau de hârtie, strânse sul, să nu depindă de comercianții din piață.
Bătuta la putere
În jurul statuii lui Cuza, din dreptul scenei, s-au așezat simpatizanți ai lui Călin Georgescu. Au stat direct pe soclu, printre jerbele proaspăt depuse și etichetate corespunzător cu panglici. În scurtele pauze dintre cântece, strigau și fluierau.
Unii țineau la vedere aceeași poză a lui Georgescu, scoasă la imprimantă color în diferite formate, A4 și A3. Când melodia era mai săltăreață, săltau și foile în mâini. Și capul de hârtie al candidatului părea că dansează și el, surâzător, fără trup, molipsit de ritmul bătutei moldovenești.
Oamenii se prindeau în horă și-atunci portretele imprimate dispăreau, pentru că ai nevoie de ambele mâini ca să nu fii veriga slabă la dansul ăsta. De picioare, nici nu mai vorbim. Piața ieșeană, nu foarte largă, devenise o palmă întinsă pe care poți citi linia vieții unei comunități și pulsul ei, sub forma unor mici insule mișcătoare, hore mai mari sau mai mici, hore înăuntrul horelor sau hore în curs de actualizare.
Un clovn cu nas textil împletea inimi din baloane tricolore, pentru copii. O bătrână cu troller plin de zdrențe și doi câini care n-o scăpau din ochi, nici pe ea, nici punga cu pâine din mâna ei, cerea „donații pentru casă”. Cine punea un ban în cutia de carton de pe troller primea în schimb un fir de busuioc.
Nepalezii și polițiștii, la datorie
Au venit să vadă spectacolul și expații asiatici care muncesc în Iași. Cei care au avut liber de la serviciu. Câțiva nepalezi în uniforme de șantier trebăluiau pe lângă o clădire în curs de renovare din apropierea pieței.
De muncit, au muncit și jandarmii, polițiștii, polițiștii locali și pompierii, care au tivit piața, ca la orice manifestare publică. Mai mulți spectatori cereau bis la „Hora Unirii”, alții îi huiduiau că strică spectacolul. Până la urmă, prezentatoarea a anunțat de la microfon că vor mai cânta o dată „Hora Unirii” la final. Iar spiritele s-au liniștit și s-au lăsat iar pradă manipulărilor de tipul „doi la dreapta, unul la stânga”, „uite-așa și iar așa”, „ram tirli ram, joacă mai cu foc, ce te-nvârți, Costică,-n loc?”.
La final, la cererea publicului spectator, interpreții au mai cântat o dată lenta spre funebra „Horă a Unirii”, cu toate versurile lui Alecsandri. Cel cu secarea Milcovului, devenit redundant, din cauza secetei intens mediatizate. „Doi brazi dintr-o tulpină” și „doi ochi într-o lumină” se numesc, în zilele noastre, mutații genetice. Dar cel cu „unde-s mulți puterea crește” încă sună contemporan.
Chipurile oamenilor care dansează se transformă, ca în transă. Exprimă ceva neobișnuit nu doar pentru români: bucurie de a trăi. Pentru câteva momente, cât durează o sârbă, o horă, ieșenii s-au bucurat. Noi nu suntem foarte antrenați, ca neam, nici să ne supărăm din cale-afară, nici să ne bucurăm împreună. Dar din când în când, ni se întâmplă.
Ursul cu megafon
Firește, după ce muzica s-a oprit, lumea a curs, în pas de plimbare, de la bal la mall, la Palas-ul de lângă Palatul Culturii. Cei în jur de 200 de fani ai lui Călin Georgescu au plecat grupați, în marș, cu un purtător de megafon, care îi anunța ce să strige, ca la orice protest organizat. Autoritățile locale au refuzat să autorizeze orice manifestație în oraș, în Ziua Unirii.
Trecătorii s-au uitat ca la urs la ciudatul convoi, drapat în steaguri. „România, trezește-te!”, „Vrem alegeri libere!” și „Turul doi înapoi!” au scandat mărșăluitorii.
La un moment dat, liderul vocal a comandat „poporului creștin” un „Tatăl nostru”, în dreptul Mitropoliei. Care e o clădire mare și impunătoare, nimic de zis. Dar chiar lângă rochia asta de Oscar a bisericii ca structură de putere e Frumusețea. E micuța Trei Ierarhi și dantelăria ei nemuritoare de piatră care va salva lumea, cum spunea filosoful acela neamț, care în zilele noastre ar trece drept progresist.
