MENIU CAUTĂ
16 Iul. 2018 06:57 , de Paul Barbu

Cove și-a descoperit o nouă plăcere: vacanțele pe catamaran. Cât costă un astfel de concediu

Distribuie

Cove și-a petrecut vacanța pe catamaran și i-a plăcut la nebunie. Îndrăgitul prezentator al emisiunii “Vorbește lumea”, de la PRO TV, ne-a dezvăluit asta în emisiunea Libertatea Trips&Tricks, explicându-ne, totodată, și ce costuri presupune un astfel de concediu.

Am fost pe un catamaran de 8 persoane. Avea 4 cabine duble pentru turiști și încă două camere pe lateral, în care stăteau skipper-ul și încă cineva. Închirierea bărcii a costat 4.000 de euro pentru o săptămână, dar împărțit la 8 persoane, ne-a revenit cam 500 de euro de persoană. Un preț rezonabil, aș spune eu', ne-a dezvăluit Cove, pe numele său real Gabriel Coveșeanu.

Potrivit lui Cove, genul acesta de excursii sunt foarte frumoase, mai ales dacă nu îți place să lenevești la hotel: Cu catamaranul poți face plajă pe o insulă diferită în fiecare zi, poți vedea mai multe insule în timpul vacanței și te poți plimba extrem de mult. Noi am fost în Grecia și ne-a plăcut foarte mult'.

Vedeta TV ne-a mai povestit, în timpul emisiunii, că o astfel de vacanță are și avantaje, dar și dezavantaje: Dacă vrei să iei micul dejun sau cina pe vapor, poți să faci asta, dar la fel de bine poți să cobori de pe el și să mergi să mănânci sau să îți bei cafeaua în port, la terase. În plus, barca este echipată cu toate dependințele, așa că pentru prânz, dacă vrei, îți poți prepara ceva pe barcă, liniștit. Un minus, ar fi că nu știi cu cine pleci pe barcă, iar dacă vreunuia dintre turiști îi este rău de apă din cauza tangajului, atunci s-ar putea să nu fie prea plăcut, fiindcă ai un membru al echipajului bolnav'.


România susţine decizia invitării Macedoniei în NATO; Anunțul președintelui Iohannis, la Summitul NATO

Loading...
Comentarii