Cât ne costă încălzirea în această iarnă. 165 de lei pe lună la RADET, 300 pe lună cu centrală şi minimum 500 pe lună la casă

Comentează
Cursuri suspendate în sectorul 2. Calorifer reparat de un instalator

Valul de frig care a cuprins recent România i-a făcut pe unii conaţionali să dea deja drumul centralelor, în vreme ce regiile de termoficare din marile oraşe au început probele pentru a încărca instalaţiile cu apă caldă. Având în vedere că sezonul rece se apropie cu repeziciune sau chiar a început în unele zone, Libertatea vă prezintă care sunt cele mai rentabile modalităţi de încălzire.

Înainte de toate trebuie menţionate câteva lucruri:

  1. costul încălzirii diferă foarte mult, în funcţie de mediu (urban vs rural), dacă locuinţa este la munte sau la câmpie sau dacă este izolată termic
  2. există diferenţe masive chiar şi între acelaşi gen de încălzire, spre exemplu între termoficarea din Bucureşti şi cea din Braşov
  3. cu cât suprafaţa locuinţei încălzite creşte cu atât costul creşte
  4. pe lângă încălzire, în facturile la întreţinere se mai găsesc şi alte costuri, precum apa rece, lumina de pe scară, femeia de serviciu sau liftul

Încălzirea centralizată, cea mai ieftină: 164,4 lei pe gigacalorie

Înainte de a trece la calculele exacte, trebuie să menţionăm că, în general, pentru a încălzi o locuinţă la o temperatură confortabilă de 20 de grade este nevoie de aproximativ o gigacalorie de energie.

Încălzirea centralizată este teoretic cel mai ieftin mod de încălzire şi cel mai puţin poluant, însă acest lucru nu este valabil peste tot.

În Bucureşti, o gigacalorie costă 164,4 lei, potrivit RADET, pe site-ul său. Dar factura la întreţinere conţine şi alte capitole, precum costurile de curăţenie sau alte cheltuieli comune.

Pe de altă parte, datorită subvenţiilor generoase oferite de către Primăria Capitalei, preţul din Bucureşti este cel mai mic din ţară. În alte oraşe, precum Braşov, Iaşi, Ploieşti, Constanţa, costul cu fiecare gigacalorie este mult mai mare, din cauza sumelor mai mici oferite ca subvenţii.

De asemenea, cele mai multe regii de termoficare şi CET-urile care produc efectiv energia sunt pe pierderi de mulţi ani, unele fiind în insolvenţă. Spre exemplu, ELCEN şi RADET – care asigură apa caldă şi căldura din Bucureşti – sunt în insolvenţă din 2016.

Centrală termică de apartament - 280-340 de lei pe gigacalorie

Centralele pe gaze sunt principala modalitate de încălzire pentru românii din marile oraşe. În acest moment s-ar afla în funcţiune mai bine de 2,4 milioane de centrale pe gaze naturale în România, potrivit datelor Ariston, unul dintre principalii producători de centrale pe gaze şi boilere electrice comercializate în România.

Spre comparaţie, în 2017 mai erau branşate la sistemele centralizate din marile oraşe doar 1,23 milioane de locuinţe.

Pe site-ul RADET se menţionează că o gigacalorie produsă cu ajutorul unei centrale murale (de perete) este de 355,74 de lei în cazul unui apartament de două camere şi de 331,32 lei în cazul unuia cu trei camere.

Niculae Havrileţ, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) şi actual consilier al lui Anton Anton, ministrul energiei, spune că cel mai ieftin mod de încălzire este pe gaze în centrală proprie, în special cele în condensaţie.

"Un apartament mediu de 3 camere utilizează anual circa o mie de metri cubi de gaze, atât pentru încălzire, cât şi pentru apă caldă sau gătit. Acest lucru înseamnă circa 1.700 de lei cu tot cu TVA. Împărţind la 5-6 luni de consum de vârf, vine un preţ de 280-340 de lei pe gigacalorie", a declarat Havrileţ pentru Libertatea.

Încălzirea pe curent nu rentează - 900 de lei pe lună

O alternativă o constituie încălzirea cu energie electrică. Aceasta nu este foarte răspândită, deoarece este foarte scumpă.  "Costă de trei ori mai scump încălzirea electrică decât cea pe gaze, înseamnă cam 900 de lei pe lună", a declarat Havrileţ.

Totuşi, au apărut pe piaţă centrale electrice, destinate în special garsonierelor şi apartamentelor mici.

Potrivit Ariston, încălzirea centrală electrică ar costa anual aproximativ 6.471 lei în cazul unui apartament de două camere sau 7.971 lei în cazul unuia de trei. Costul ar fi mult mai mare decât cei 2.000 de lei achitaţi anual în cazul unei centrale termice murale pentru două camere, sau 2.460 lei la trei camere.

În cazul încălzirii de la regiile termice locale costul anual ar fi mai mare cu 20% decât la centralele murale dacă luăm în calcul preţul subbvenţionat. Fără subvenţii preţul este cu 65% mai mare.

Lemnele, folosite la ţară – între 500 şi 800 de lei

Încălzirea pe lemne este folosită cu preponderenţă la ţară. Aici există două posibilităţi: fie ardere în sobe, fie în centrale pe bază de lemne. Acestea din urmă trebuie amplasate într-o cameră din afara casei ca măsură de siguranţă.

Per total însă, Havrileţ spune că este necesară în medie o tonă de lemne pentru o lună, astfel că în total e nevoie între patru şi şase tone pentru o iarnă.

Potrivit site-ului Lemnedefoc.ro, o tonă de lemn de fag costă 430 de lei, dar preţul nu include transportul. Cu tot cu acesta, încălzirea pentru sezonul rece înseamnă între 2.500 şi 4.000 de lei, potrivit lui Havrileţ.

Împărţind la numărul de luni luat în calcul, acest lucru înseamnă între 500 şi 800 de lei pe lună. Totalul variază în funcţie de mărimea casei şi dacă aceasta este localizată sau nu în zone muntoase ori friguroase, precum depresiunile.

Citeşte şi:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!