Budescu nu a impresionat încă la Dalian Yifang, care se află pe locul 11 din 16 echipe, cu patru puncte, după trei etape. Mai mult, potrivit presei chineze atacantul acuză leziuni la inghinali. 

”Am avut o problemă medicală, o pubalgie care mă tot chinuie de câteva săptămâni bune. De aceea nu am mai făcut deloc antrenament în ultimele 10 zile. Acum urmez un tratament.

Altfel, sunt titular. Da, am și jucat fără a fi făcut însă înainte vreun antrenament. Le-am spus că nu vreau să joc, dar au zis că mă țin pe bancă și, dacă e nevoie, or să mă bage pe parcurs. Și am intrat câteva minute”, a declarat Budescu. 

Cgqg2lb88dGAffKMAAFuxHxykXw421Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Vârful pare resemnat cu gândul că va urmări la televizor meciurile României de la turneul final din Franța. 

”Din păcate, consider că opţiunea pe care a luat-o Budescu de a pleca în China îi limitează foarte mult şansele de a merge la Euro. Gândiţi-vă că joacă într-o echipă din seria secundă din China şi ne este foarte greu să-l urmărim şi nu ştiu dacă el va mai avea competiţia necesară ca să mai aibă o prestaţie foarte bună la Euro”, a spus selecționerul Anghel Iordănescu,

”Asta e filosofia la echipa naţională! Dacă faci un 0-0 chinuit e OK pentru el. Chiar şi dacă pierzi cu 1-0 este bine, că nu iei multe goluri. Aşa gândesc ei! Primul lor criteriu este să te aperi foarte bine, să faci faza defensivă. Alte calităţi nu mai contează”, a reacționat Budescu.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.